Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 600 de migranţi, transportaţi ilegal din România în Italia: călăuzele cereau 1.300 de euro de persoană. Audieri maraton la DIICOT

Zeci de percheziţii în cinci județe, într-un dosar care vizează traficul de migranţi. România era zonă de tranzit pentru străinii fără acte trimişi către Italia înghesuiţi în autoutilitare. Pentru fiecare migrant, membrii grupării cereau câte 1.300 de euro.

de Denisa Dicu

la 02.09.2024 , 13:28

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de frontieră fac percheziţii în 38 de locaţii din Dâmboviţa, Argeş, Prahova şi Brăila pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi. Potrivit procurorilor, din luna ianuarie şi până în luna iunie 2023 mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop transportarea în mod fraudolos a migranţilor, majoritatea din Asia.

Călăuzele primeau 1.300 de euro pentru fiecare migrant

Călăuzele primeau 1.300 de euro pentru fiecare migrant. Aceştia erau transportaţi cu nişte dube, modificate pentru a putea şi ascunşi cu uşurinţă. Grupul infracţional acţiona pe două paliere: cei care se ocupau de identificarea cetăţenilor străini care erau dispuşi să plătească suma cerută pentru a fi transportaţi spre Italia şi cei care se ocupau de găsirea unor şoferi care să conducă dubele. Şoferii primeau între 300 şi 500 de euro pentru fiecare cursă ajunsă în siguranţă la destinaţia finală.

Vezi și

Autorităţile au depistat peste 600 de migranţi transportaţi astfel. Luni, 2 septembrie, toţi suspecţii vor fi aduşi la sediul DIICOT pentru a fi audiaţi. În urma audierilor, autorităţile vor decide se măsuri legale se impun.

Denisa Dicu Like
Întrebarea zilei
Aţi putea să vă îndepliniţi sarcinile de serviciu într-un interval de lucru mai scurt?
Observator » Evenimente » Peste 600 de migranţi, transportaţi ilegal din România în Italia: călăuzele cereau 1.300 de euro de persoană. Audieri maraton la DIICOT