Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pilotul de raliu Dan Gîrtofan, internat cu Covid-19 la trei săptămâni după prima doză de vaccin AstraZeneca

Pilotul de raliu Dan Gîrtofan a fost internat la spital cu Covid-19, la aproximativ trei săptămâni după ce a primit prima doză de vaccin AstraZeneca.

de Ana Maria Ghiarasim

la 06.04.2021 , 16:13

Pilotul de raliu Dan Girtofan, internat cu Covid-19 la trei săptămâni după prima doză de vaccin AstraZeneca Pilotul de raliu Dan Girtofan, internat cu Covid-19 la trei săptămâni după prima doză de vaccin AstraZeneca - Facebook

Dan Gîrtofan a fost vaccinat cu prima doză din serul AstraZeneca pe 15 martie. La nici trei săptămâni după vaccinare, acesta a fost internat într-un spital Covid unde primește oxigen printr-o mască. 

Anunțul a fost făcut chiar de pilotul de raliu, într-o postare făcută pe Facebook. Pilotul a dat asigurări că se simte bine și le-a mulțumit tuturor celor care i-au transmis gânduri bune și încurajări.

”Multi dintre voi stiu ca nu m-am temut niciodata de nimic. Nici chiar atunci, cand viata, in cele mai surprinzatoare si teribile momente m-a lasat pentru o clipa fara aer. Mereu am gasit rezerve sa-mi imping timpul tot mai in fata, sa mi-l fac aliat si impreuna cu el sa imi fac planuri pe termen lung. 

Articolul continuă după reclamă

Planuri imi fac si astazi, chiar daca de pe un pat al Spitalului de Boli Infectioase unde, de la finalul saptamanii trecute, ma tine captiv virusul care parca se incapataneaza sa opreasca miscarea de rotatie a Pamantului. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru sinceritatea cu care v-ati manifestat ingrijorarea. Le multumesc cadrelor medicale care imi sunt in aceste zile, cea mai devotata si profesionista “echipa de asistenta tehnica”. Va asigur ca astazi ma simt bine, dar nu atat de bine precum ma voi simti maine! Sa ne vedem sanatosi!”, este mesajul postat de Dan Girtofan, marți, pe pagina sa de Facebook.

Pe acelaşi subiect

La sfârșitul lunii martie, Dan Gîrtofan a debutat în forță la TESS Rally Brașov, pe care l-a încheiat pe locul 5, din cauza unor probleme apărute pe traseu. 

Mii de români infectați după vaccinare

Nu e primul caz din România în care o persoană vaccinată împotriva coronavirusului este diagnosticată ulterior cu infecția Sars-CoV-2. Specialiștii în sănătate explică faptul că este nevoie de câteva săptamani după vaccinare, până când sistemul imunitar va produce suficienti antiorpi. 

Iar asta înseamnă ca este posibil ca o persoană, care a fost infectata chiar înainte de vaccinare sau imediat după, să faca boala COVID-19 din cauza că nu a trecut suficient timp pentru ca vaccinul să ofere protecție.

De altfel, la jumătatea lunii martie, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, anunța că peste 7000 de români au făcut Covid după prima doză de vaccin, iar alți 1000 s-au îmbolnăvit după ambele doze de vaccin.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Evenimente » Pilotul de raliu Dan Gîrtofan, internat cu Covid-19 la trei săptămâni după prima doză de vaccin AstraZeneca