Ploşniţele ajung în tot mai mult locuri din Bucureşti. Primăria, solicitată să vină cu un plan de combatere
Consilierul general Naomi Reniuţ (USR) a cerut, luni, măsuri pentru prevenirea infestaţiilor cu ploşniţe, având în vedere numărul crescut de cazuri de infestare din Bucureşti.
În cadrul unei interpelări formulate în şedinţa Consiliului General, Naomi Reniuţ a precizat că în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere a cazurilor de infestare din Capitală.
"În ultimul timp s-a înregistrat o creştere a cazurilor de infestare cu ploşniţe în Bucureşti. Mai multe licee, spitale... chiar şi Metrorex-ul a raportat un incident. Ştiu că Eco Igienizare a cuprins în planul său măsuri pentru combaterea căpuşelor, ţânţarilor şi şobolanilor. Dar pentru ploşniţe există un plan de măsuri? Pentru că totuşi suntem o capitală europeană şi deja această infestaţie cu ploşniţe se extinde. Ar trebui luate nişte măsuri preventive. În cazul în care nu au un protocol de combatere a acestor paraziţi, să vină cu o propunere", a precizat reprezentanta USR.
Preşedintele de şedinţă, Bogdan Jelea, a declarat că interpelarea va fi transmisă direcţiei de specialitate a primăriei şi companiei Eco Igienizare.
"Evident, am urmărit cu toţi acest subiect. După ştiinţa mea, compania Eco Igienizare execută lucrările stabilite de comanditar, de Primăria Municipiului Bucureşti (...). Interpelarea dumneavoastră o să fie transmisă şi către direcţia de specialitate a primăriei şi către compania Eco Igienizare", a spus el.
Pe data de 1 octombrie, USR a solicitat conducerii DGASPC Sector 1 şi primarului George Tuţă să ofere urgent explicaţii publice cu privire la informaţiile privind o posibilă infestare cu ploşniţe în căminul pentru persoane vârstnice Odăi.
Potrivit unui comunicat al USR Sector 1, din datele primite de organizaţie, situaţia este "deosebit de gravă", în condiţiile în care este vorba despre persoane vârstnice, vulnerabile, aflate în îngrijirea unei instituţii publice care are obligaţia de a le asigura condiţii corespunzătoare de igienă, siguranţă şi demnitate.
USR Sector 1 a menţionat că va sesiza instituţiile competente, inclusiv Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Avocatul Poporului, pentru verificarea situaţiei şi stabilirea eventualelor responsabilităţi.
