Poliția caută o tânără din Maramureş, care a plecat cu tot cu încasările barului unde lucra. Ajutată de iubit, fata de 19 ani ar fi furat peste 10.000 de lei
O tânără din Baia Mare este căutată de poliție, fiind suspectată că a furat toate încasările barului în care lucra, adică peste 10.000 de lei. Potrivit unor surse, fata ar fi fost ajutată să comită infracțiunea chiar de iubitul ei.
Administratorii unui local din Baia Mare au sesizat poliția, după ce o angajată ar fi plecat de la serciviciu cu toate încasările din ziua de 3 decembrie.
Ar fi vorba despre mai bine de 10.000 de lei.
Ce spune Poliția
"Ieri, 04 decembrie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați despre faptul că o persoană ar fi sustras o sumă de bani din încasările unui bar din municipiu. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că persoana banuită de comiterea faptei este o tânără de 19 ani, din Baia Mare. Aceasta ar fi furat suma de 10.025 de lei, contravaloarea încasărilor barului din data de 03 decembrie 2023. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare", au transmis reprezentanții IPJ Maramureș.
Băimăreanca de 19 ani ar fi fost ajutată să comită furtul chiar de iubitul ei. Tânăra este acum căutată de poliție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰