Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Polițist bucureștean, participant la manifestările pentru susținerea lui Călin Georgescu, lăsat fără armament și cercetat

Un polițist din București a fost văzut la manifestările de susținere a candidatului Călin Georgescu, fapt interzis de statutul polițistului. Acestuia îi fusese retras armanentul înainte de acest moment, pentru că a refuzat evaluarea psihologică, apoi evaluarea medic-militară.

de Redactia Observator

la 08.03.2025 , 16:22

Polițist bucureștean, participant la manifestările pentru susținerea lui Călin Georgescu, lăsat fără armament și cercetat - Shutterstock

Serviciul Informare și Relații Publice din Poliția Capitalei a tranasmis că s-a constatat faptul că, la protestul organizat la data de 1 martie 2025, a participat și un agent de poliție, în ținută civilă, încălcând astfel prevederile art. 45 lit. E, cu incidența art. 10 din Legea 360/2002, respectiv faptul că polițistului îi este interzis să participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic.

Astfel, Poliția Capitalei transmite, sâmbătă, că încă din 3 martie, conducerea instituției a dispus declanșarea cercetării prealabile față de lucrătorul în cauză, în conformitate cu prevederile art. 59 din Legea nr.360/2002, în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterii disciplinare prevăzute de art. 57 lit. K din Legea 360/2002 privind Statutul politistului.

„Facem precizarea că anterior acestui eveniment, polițistul în cauză a refuzat să se supună evaluării psihologice, invocand diverse motive, conformându-se în cele din urmă și a refuzat să fie expertizat și din punct de vedere medico militar, context în care, în scop preventiv și în baza rezultatelor evaluării, i-a fost retras dreptul de a purta și folosi armamentul din dotare, nu i-a mai fost prelungită autorizația de acces la informații clasificate, fiind totodată pus la dispoziția Serviciului Logistic.Reiterăm faptul că Poliția Capitalei se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului”, transmite Poliția Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

În acest caz se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile ar trebui să intensifice controalele asupra mașinilor modificate ilegal?
Observator » Evenimente » Polițist bucureștean, participant la manifestările pentru susținerea lui Călin Georgescu, lăsat fără armament și cercetat