Polițist din Timişoara, arestat la domiciliu pentru că ar fi agresat-o sexual pe fiica unor prieteni
Un agent-șef de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unei tinere de 19 ani. Victima este fiica unor prieteni de familie.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în data de 7 mai 2026. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, este suspectat că ar fi pătruns în locuința victimei și ar fi comis acte de natură sexuală, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia și de relația de încredere existentă între cei doi.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost prezentat în fața magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Instanța a decis plasarea bărbatului în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Timiș au transmis că instituția "se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale și principiilor profesionale".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
