Vremea 18 mai - 15 iunie: ANM anunţă ploi şi vijeii toată săptămâna viitoare. Când scăpăm de frig
Pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi instabilă în mai multe zone din țară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în jumătatea de est a țării.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar, pe alocuri, se vor înregistra cantități de apă însemnate și vor fi condiții de căderi de grindină. Valorile termice se vor apropia de normalul perioadei, cu cele mai scăzute temperaturi în sud, sud-est și sud-vest. În zonele montane și submontane, în urma ploilor mai consistente, pe unele râuri se pot produce inundații și viituri.
Săptămâna 18 - 25 mai 2026
Prima săptămână a intervalului analizat vine cu temperaturi în jurul mediilor specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României.
Precipitațiile vor fi însă distribuite neuniform. Jumătatea estică a țării va înregistra un regim pluviometric excedentar. În schimb, regiunile vestice, nord-vestice și sud-vestice vor avea cantități de precipitații sub normal. În restul țării, ploile se vor încadra în limitele obișnuite pentru această perioadă.
Săptămâna 25 mai - 1 iunie 2026
Săptămâna care acoperă finalul lunii mai și începutul lui iunie menține temperaturile medii aproape de valorile normale la nivel național.
Și în acest interval, precipitațiile rămân inegale pe regiuni. Regiunile sudice și sud-estice vor beneficia de cantități ușor excedentare. Regiunile vestice și nord-vestice vor rămâne în continuare sub media normală. În restul țării, regimul pluviometric va fi apropiat de cel obișnuit pentru această perioadă.
Săptămâna 1 - 8 iunie 2026
Prima săptămână din iunie aduce condiții meteo mai uniforme pe întreg teritoriul României. Temperaturile medii se vor menține aproape de valorile normale în majoritatea regiunilor.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi și el apropiat de cel normal în cea mai mare parte a țării. Este săptămâna cu cele mai echilibrate condiții din întregul interval analizat.
Săptămâna 8 - 15 iunie 2026
Ultima săptămână din prognoză aduce o ușoară abatere termică pozitivă în regiunile vestice și nord-vestice. Temperaturile medii vor depăși ușor valorile normale specifice acestei perioade. În restul țării, termometrele se vor menține în parametri obișnuiți.
La capitolul precipitații, regiunile vestice, nord-vestice și centrale vor înregistra cantități ușor deficitare. Celelalte zone ale țării vor avea ploi în jurul mediilor normale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
