Delir pe o stradă din Tulcea. Un poliţist scoate pistolul după ce este lovit și înjurat de mulțimea furioasă, pentru că a încătușat un șofer (Video)
Imagini şocante din comuna Niculițel, județul Tulcea, au apărut pe Facebook. Un polițist e filmat când scoate pistolul către mulțimea care-l agresează.

Imagini şocante din comuna Niculițel, județul Tulcea, au apărut pe Facebook. Un polițist e filmat când scoate pistolul către mulțimea care-l agresează, după ce a încătușat un șofer.
Materialul video ne arată cum un şofer este la pământ, pe trotuar, cu faţa în jos, în timp ce un poliţist îl încătuşează. Se pare că bărbatul parcase neregulamentar, pe trecerea de pietoni.
Agentul încearcă să-l ridice pe individ şi să-l ducă la autospecială. Cu greu, pentru că bărbatul se împleticeşte, iar, când ajunge lângă maşina poliţistului, se prăbuşeşte.
Cei care asistă la scenă sunt revoltaţi, unul dintre martori strigând la poliţist să-l lase pe bărbat în pace pentru că "nu a omorât pe nimeni", ci "doar a parcat pe trecere".
- Două românce, traficante de arme letale. Una dintre femei ar fi vândut în ţară puşti şi gloanţe aduse din...
- Un bărbat de 37 de ani, găsit mort pe acoperișul unei case în construcție din județul Timiș
- Rafinăriile Lukoil şi Petrobrazi, afectate de o pană de curent: Garda de Mediu, chemată în Ploieşti. Reacţia...
- Doiniţa şi Bianca, două surioare de 4 şi 14 ani, au dispărut în Sibiu. Poliţiştii au indicii că fetiţele ar...
- Încăierare între neamuri, la Borleşti, după un live pe o reţea de socializare: "S-au bătut băieţii, sunt...
Oamenii îl acuză pe poliţist că l-a lovit pe bărbatul încătuşat, ba chiar că i-ar fi dat cu spray lacrimogen în gură.
Lucrurile se precipită, însă, şi iau o întorsătură şocantă după ce unul dintre cei prezenţi îi dă o palmă poliţistului. Speriat şi ameninţat de mulţimea strânsă, agentul scoate pistolul şi începe să dea cu spray paralizant.
Priviţi mai jos imaginile!
Avertisment: video cu un puternic impact emoțional
VIDEO: Un polițist din Niculițel, Tulcea, scoate pistolul către mulțimea care-l agresează | Sursa: Facebook
Reacţia Poliţiei Române
Referitor la imaginile aparute in spatiul public, șeful Poliției Române a dispus conducerii IPJ Tulcea sa demareze urgent verificari interne.
De asemenea, o echipă de specialiști din cadrul Direcției Control Intern din cadrul IGPR a fost trimisă sa verifice modul de organizare a activității la nivelul IPJ Tulcea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰