Polițiști spăgari din Cluj, trimiși la închisoare. Agenții le cereau șoferilor mită între 200 și 500 de lei, ca să nu îi amendeze
Doi polițiști rutieri din cadrul IPJ Cluj au fost condamnați, în primă instanță, la închisoare, pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual. Potrivit anchetatorilor, agenții ar fi luat șpagă, între 200 şi 500 de lei, de la mai mulţi şoferi pentru a nu-i sancţiona.
Potrivit DGA, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea a doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, respectiv la pedeapsa de 4 ani închisoare, în regim de detenție, aplicând, totodată, celor doi polițiști și pedepse complementare.
Agenții luat mită între 200 şi 500 de lei
"Din probatoriul administrat, a rezultat faptul că, în perioada mai-octombrie 2021, cei doi agenți de poliție au pretins, primit și acceptat sume de bani cuprinse între 200 de lei și 500 de lei de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza județului Cluj, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv de a nu aplica sancțiuni contravenționale și de a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravențiilor. Cercetările au fost efectuate de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Cluj, care au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Anchete, activitățile procedurale fiind coordonate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj", transmit reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.
Pe parcusul cercetărilor, față de agenții de poliție au fost dispuse atât măsuri preventive, cât și măsuri asigurătorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰