Antena Meniu Search
x

Foto Pompierii români, întâmpinaţi cu aplauze de grecii pe care au venit să ii salveze de incendii. Reacţia emoţionantă a localnicilor

Echipajele de pompieri sosite în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie au fost primite cu aplauze de către greci. Momentul a fost filmat şi postat pe o reţea de socială, dovedind mulţumirea pe care o au localnicii faţă de curajul românilor.

de Redactia Observator

la 25.07.2023, 22:30

Pompierii români, întâmpinaţi cu aplauze de grecii pe care au venit să ii salveze de incendii. Reacţia emoţionantă a localnicilor
Pompierii români, întâmpinaţi cu aplauze de grecii pe care au venit să ii salveze de incendii. Reacţia emoţionantă a localnicilor - Facebook

130 de pompieri români sunt în Grecia și luptă de parcă incendiile ar pune în pericol casele lor, relatează reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, relatează Mediafax.

„Fumul e una cu cerul, e peste tot. Focul poate veni de oriunde. Trebuie să țină cont permanent de direcția vântului, altfel riscă să fie surprinși de incendiu. Propagarea arderii e foarte rapidă, iar eforturile lor se concentrează mai ales pe limitarea incendiilor la clădiri. Senzația resimțită în apropierea focului seamănă cu momentul când deschizi cuptorul încins. Unul dintre ei ne povestea că simțea sudoare de pe spate de parcă e apă fierbinte. Orice echipament ai avea în astfel de condiții nu are cum să te protejeze 100% de toate aceste lucruri. Experiența și rezistența dobândite în misiunile anterioare i-au pregătit pentru astfel de situații”, scrie mesajul care însoțește imaginile publicate marți de IGSU.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Misiunile pompierilor români în Grecia vor continua

„Vor continua să fie aproape de poporul elen în aceste momente de grea încercare. Au parte de recunoștința localnicilor, omologilor eleni și autorităților, iar asta le dă putere în acțiunile lor”, au precizat cei de la UGSU

Pompierii români acționează în zonele afectate de incendii de vegetație sub coordonarea unor comandanți greci.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Evenimente » Pompierii români, întâmpinaţi cu aplauze de grecii pe care au venit să ii salveze de incendii. Reacţia emoţionantă a localnicilor