Observator » Evenimente » Porţile metalice de pe un stadion de fotbal din Mehedinţi, duse la fier vechi de 4 adolescenţi

Porţile metalice de pe un stadion de fotbal din Mehedinţi, duse la fier vechi de 4 adolescenţi

Patru adolescenţi au dus la fier vechi porţile metalice de pe un stadion de fotbal din Mehedinţi - Pixabay
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.12.2018, 15:59 | Modificat la 11.12.2018, 16:35

Patru adolescenţi au fost prinşi după ce au furat porţile metalice de pe un stadion de fotbal din judeţul Mehedinţi, pe care le-au dus la fier vechi.

Patru adolescenţi au fost prinşi după ce au furat porţile metalice de pe un stadion de fotbal din judeţul Mehedinţi, pe care le-au dus la fier vechi.

Potrivit Poliţiei Judeţeană Mehedinţi, în perioada 29 noiembrie - 10 decembrie, persoane necunoscute au sustras cele două porţi metalice de la terenul de fotbal din satul Cerneţi, comuna Şimian.

"În urma verificărilor efectuate cu celeritate de către poliţiştii Postului de Poliţie Şimian au fost identificate persoanele bănuite de sustragerea bunurilor, fiind vorba despre patru minori de 15, respectiv 17 ani, toţi din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi, care după comiterea faptei au secţionat porţile metalice şi le-au valorificat la un centru de colectare a fierului vechi", se arată în comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Prejudiciul a fost recuperat integral. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat.

Sursa: News.ro