Video Prădător sexual, filmat în acţiune, în Sectorul 5 al Capitalei. A hărţuit o femeie în repetate rânduri, de faţă cu trecătorii
Prădător sexual în acţiune, în sectorul 5 al Capitalei. Un bărbat de 34 de ani a hărţuit o femeie în repetate rânduri, de faţă cu zeci de trecători. Victima a sunat imediat la poliţie şi l-a descris pe agresor. Acesta a fost prins şi e arestat.
Ora 18.00. O zonă aglomerată, aproape de un liceu cunoscut din Capitală. Cu gluga pe cap, într-un colţ, la trecerea de pietoni, un bărbat îşi fixează victima - o femeie blondă, îmbrăcată în negru, care stă în faţa lui. La culoarea verde a semaforului, când aceasta pleacă, o atinge în zona intimă. Aşteaptă să vadă ce reacţie are, rămâne în urma ei apoi traversează şi el. Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere din zonă.
Bianca Iacob, reporter Observator: De la intersecţia Schitu Măgureanu cu Regina Elisabeta, individul pleacă în direcţia femeii şi o urmăreşte o bună bucată de drum. Până aici, la pod Izvor, în apropiere de parc. Aici o agresează sexual de câteva ori, după care pleacă. Se întoarce însă pentru acelaşi lucru.
Femeia a sunat imediat la 112.
Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile
Crina Eşanu, Poliţia Capitalei: Ar fi atins-o în zona intimă în repetate rânduri după care ar fi părăsit zona. În baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată în imediata apropiere au depistat un bărbat de 34 de ani bănuit de comiterea faptei a fost imobilizat şi condus la audieri.
Agresorul, care a fost arestat pentru 30 de zile, nu are antecedente penale, potrivit unor surse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰