Prefectura Capitalei a anunțat care sunt excepțiile de la restricțiile impuse în București
Prefectura București a anunțat care sunt excepțiile la noile restricții stabilite de Comitetul pentru Situații de Urgență. Noile reguli se vor aplica începând de duminică, la miezul nopții.
![excepții de la restricții în București restricții în București](https://img.observatornews.ro/0/2021/3/27/414076/1616854485a9019494.webp?w=430&f=2&v=2)
- În București rata de infectare a ajuns la 6,88 la mia de locuitori
Potrivit Prefecturii București, cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice, nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici. De asemenea, scoaterea animalelor de companie în fața locuinței este permisă, dacă persoana nu se deplasează în nicio altă parte și prezintă dovada că locuiește în imobilul în fața căruia se află.
Totodată, victimele violenței familiale se pot deplasa la secțiile de poliție sau la centrele de primire, ca de altfel, orice persoană care este în situația de a fi nevoită să iasă din casă pentru a își proteja viața sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă, anunță autoritățile. Nu în cele din urmă, este permisă deplasarea către centrele de vaccinare, transmite Mediafax.
Totodată, sunt permise:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- Florin Cîţu a anunțat când putem scăpa de mască, dacă tot mai mulți români aleg să se vaccineze
- Prognoza meteo în Bucureşti pentru următoarele zile. Sunt aşteptate ninsori, vânt şi temperaturi negative
- Cum răspunde Nicuşor Dan la acuzaţia că ar fi luat şpagă de la firma Nordis. Cine a încercat să-l mituiască
- Ninsori, polei, intensificări ale vântului, nopţi şi dimineţi geroase în mai multe regiuni până marţi....
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- deplasarea pentru asistență medicală, care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente sau pentru efectuarea vaccinului conform programării;
- deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
Noi restricţii în București, anunţate de Prefectul Capitalei
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a stabilit, sâmbătă, noile restricții, în condițiile în care rata de infectare a ajuns la 6,88 la mie. Magazinele se închid în weekend la ora 18.00, în rest la 21.00. De Paștele catolic se poate circula până la ora 2.00.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că în privinţa Bucureştiului nu se va modifica nimic şi că regulile sunt cele prevăzute în ordinele miniştrilor. Momentan, a spus el, scenariul este cel prevăzut de Guvern.
"Nu modificăm nimic, sunt regulile care deja există în ordonanţele miniştrilor, însă credem că este bine să fie prinse în acelaşi act ca să fie uşor de comunicat şi de văzut. Există un grup pe care se strâng acestea, un fel de Q&A, întrebări şi răspunsuri, le verific acum şi vom pune şi pe Facebook şi pe site. Măsurile vor intra în vigoare de duminică, de la ora 00.00, dar noua oră la care nu mai putem să ieşim afară şi la care trebuie să închidă comercianţii va fi de duminică seara. Dacă trecem de 7,5 la mie, evident se vor aplica măsurile. Deocamdată suntem pe scenariul prevăzut de hotărârea de Guvern, nu avem alt scenariu", a declarat Alin Stoica, sâmbătă, înainte de şedinţa CMBSU.
Prefectul Capitalei a precizat că sunt suficienţi agenţi care să facă verificări şi controale.
Noile vor intra în vigoare duminică noaptea
Conform Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, restricțiile intră în vigoare duminică de la miezul nopții. Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, și în intervalul orar 20.00 – 05.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu condiția menținerii incidenței cumulată la cel mult 7,5/1000 de locuitori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰