Observator » Evenimente » Preparatul care se găteşte în 9 ore şi e căutat în toată România. Costă 30 de lei borcanul

Video Preparatul care se găteşte în 9 ore şi e căutat în toată România. Costă 30 de lei borcanul

Editor Alexandra Paraschiv | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.09.2026, 08:37 | Modificat la 27.09.2026, 08:38

A venit toamna și se simte deja mirosul ardeilor și vinetelor coapte, pentru că se face zacuscă, desigur. Este gustul copilăriei, păstrat și transmis din generație în generație. De zacuscă s-au bucurat ieri și locuitorii județului Mureș. Mai mulți producători locali au gătit timp de nouă ore, chiar în fața participanților, rețeta vedetă, dar și multe alte delicii tradiționale din zonă.

Pofticioşii care au ajuns în comuna Batoş au putut să vadă cum se prepară zacusca după metode tradiţionale, cu vinete şi ardei copţi pe plită. Emil prepară zacuscă de câţiva ani. Ca să mulţumească prietenii, familia şi, bineînţeles, clienţii, şi-a perfecţionat tehnica şi pregăteşte până la 7 sortimente. "Începând de la zacusca clasica, zacusca clasică uşor picantă zacusca cu hribi ghebe, gălbiori, champignionul sau combinaţie dintre vinete şi champignion şi zacusca cu fasole", a declarat Emil Tămășan, producător.

Preţul unui borcan de zacuscă variază între 10-15 lei la supermarket, iar la producătorii locali poate depăşi 25-30 de lei. Mesele au fost pline şi de alte bucate tradiţionale - de la nelipsita ciorbă până la gulaşul cu murături. Evenimentul "Zacuscă pe dealuri" a ajuns la a cincea ediţie.