Antena Meniu Search
x

Fostul preşedinte al României contestă decizia instanţei care l-a dat colaborator al Securităţii

Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securităţi. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că fostul şef al statului a dat note informative sub numele Petrov.

de Redactia Observator

la 20.09.2019, 19:37

Vezi și

Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securităţi. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au stabilit că fostul şef al statului a dat note informative sub numele Petrov.

Trebuie spus, în primul rând, că Traian Băsescu poate contesta această sentinţă, iar hotărârea definitivă aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De altfel, fostul preşedinte a anunţat că va ataca decizia Curţii de Apel Bucureşti. 

Însă, dacă judecătorii Curţii Supreme vor menţine sentinţa din primă instanţă, Băsescu riscă să aibă probleme penale pentru infracţiunea de fals în declaraţii. 

Pentru funcţiile publice pe care le-a deţinut până în prezent, inclusiv pentru cea de europarlamentar pe care o are acum, Băsescu a fost obligat să depună o declaraţie pe propria raspundere că nu a colaborat cu Securitatea. 

O decizie definitivă de colaborator ar putea atrage după ea şi pierderea mandatului de la Parlamentul European. Procesul de la Curtea de Apel a început în luna mai a acestui an, la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. 

Reprezentanţii CNSAS au susţinut că Băsescu şi-a turnat colegii de facultate sub numele conspirativ Petrov şi a rămas o persoană de sprijin pentru Securitate până aproape de Revoluţia din 1989. 

Însă aceeaşi instituţie, CNSAS, a stabilit atât în 2006, cât şi în 2014 că fostul şef al statului nu a colaborat cu Securitatea.  

Traian Băsescu a oferit şi o reacţie în acest caz susţinând, printre altele, că "nu am de ce să-l acuz pe judecător, a fost părerea dânsului. Nu vreau să fac speculaţii. O să vedem ce se întâmplă. Voi contesta decizia. Niciodată nu am ştiut, în tinereţe, că acele contrainformaţii militare sunt Securitatea. Am ştiut mult mai târziu. Este un proces în curs, voi dezvolta mai mult după ce se dă decizia definitivă. Probabil că mi-aş pierde mandatul de europarlamentar, nu ştiu exact ce spune legea".  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Evenimente » Fostul preşedinte al României contestă decizia instanţei care l-a dat colaborator al Securităţii