Primele imagini de la incendiul din Centrul Vechi. Toată zona a fost izolată, focul se poate extinde
Incendiul care a afectat, duminică dimineaţă, mai multe clădiri de pe strada Smârdan din Capitală a fost localizat, existând totuşi posibilităţi limitate ca acesta să se extindă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti- Ilfov, Daniel Vasile.

Potrivit acestuia, accesul în zonă a fost restricţionat şi a fost sistată furnizarea gazului în perimetrul respectiv.
'Zona intervenţiei a fost balizată de poliţiştii DGPMB şi ai Poliţiei Locale, fiind posibilităţi limitate ca incendiul să se mai extindă. Am informat autorităţile locale despre manifestarea incendiului şi măsurile realizate pentru gestionarea evenimentului. La fata locului se află prefectul şi viceprimarul Capitalei', a declarat oficialul ISU.
Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la podul unei clădiri de pe strada Smârdan, folosită ca spaţiu de depozitare. Focul s-a extins şi la acoperişul unui alt corp de clădire. Persoanele din imobilele învecinate au fost evacuate, nefiind înregistraţi răniţi.
La faţa locului au ajuns nouă autospeciale de stingere, pompierii acţionând atât de la înălţime, cu autoscara, cât şi prin interiorul clădirilor afectate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰