Video Principala atracţie a Târgului de Crăciun din Bucureşti. Reacţia turiştilor străini, ajunşi în Piaţa Constituţiei
Târgul de Crăciun din Bucureşti se întoarce în faţa Parlamentului pentru prima dată de când pandemia ne-a stricat viaţa. S-a deschis azi-dimineaţă, iar seară şi-a aprins miile de lumini colorate.
"În Piaţa Constituţiei se simte că se apropie sărbătorile de Crăciun. Am ascultat colinde, iar mirosul este îmbietor. Miroase a mâncare tradiţională românească şi a vin fiert cu scorţişoară. Bucureştenii nu au de ce să nu vină să facă o plimbare în această seară, dar şi în zilele următoare, aici, la Târgul de Crăciun. Cu toate că astăzi a fost frig şi a plouat toată ziua, oamenii au venit în număr mare la târg, s-au îmbrăcat bine, şi-au luat umbrelele şi s-au bucurat de o seară plăcută", arată Andreea Milea, reporter Observator.
Principala atracţie a Târgului de Crăciun din Bucureşti
"Principala atracţie a Târgului de Crăciun de anul acesta este roata panoramică, înaltă de 36 de metri. Este coadă şi acum la intrare: un tur complet durează 5 minute şi costă 25 de lei. Tot aici avem şi un carusel, special pentru copii, şi un patinoar de 600 de metri pătraţi. În curând va fi montat şi bradul, dar şi Căsuţa lui Moş Crăciun, unde cei mici îşi vor putea spune dorinţele de Crăciun", mai spune Andreea Milea, reporter Observator.
"Sunt şi foarte mulţi comercianţi: 80 de căsuţe cu mâncare, suveniruri, podoabe de Crăciun şi alte surprize. Aproape în fiecare weekend, aici vor fi concerte în aer liber, vom asculta colinde, iar pe 1 Decembrie se vor aprinde toate luminile festive din Bucureşti", adaugă Andreea Milea, reporter Observator.
Reacţia turiştilor străini, în Piaţa Constituţiei
Îmbiaţi de colinde şi mirosul de vin fiert, bucureştenii au venit dis de dimineaţă la târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei. "Am cumpărat ceva dulciuri pentru fetiţa noastră de acasă. Este frumos, doar că lipseşte bradul cu desăvârşire din peisaj. Sunt nişte vremuri mai grele dacă l-au deschis fără brad", crede un cuplu. Turiştii străini care veniseră să vadă Palatul Parlamentului s-au bucurat să vadă că primesc şi bonus. "Sunt foarte fericit să fiu aici", spune unul dintre ei, impresionat de Roata Bucureştiului şi Palatul Parlamentului.
Şi în Sectorul 6 se fac pregătiri pentru târgul de Crăciun din parcul Drumul Taberei care va fi deschis pe 25 noiembrie. "Vor fi peste 70 de vendori care vor opera în perimetrul târgului, în zona de food. În zona de decoraţiuni, de asemenea, vor fi activităţi de divertisment, începând cu roată, carusel, patinoar", spune Edy Chereji, organizator.
Târgul Primăriei Generale a costat 4 milioane de lei, dar, chiar dacă pare mult, adevăratul campion este Târgul de Crăciun din Sectorul 6. O companie particulară a investit aproape 5 milioane de lei. Bucureştiul are un concurent serios: Târgul de Crăciun de la Sibiu a fost inclus în topul celor mai frumoase din Europa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰