Video Modalitatea prin care se fura motorină de la baza militară a americanilor de la Kogălniceanu. ANIMAŢIE GRAFICĂ
Americanii au făcut cunoştinţă cu inventivitatea românească. Timp de patru ani, şapte persoane au sustras cantităţi uriaşe de combustibil din baza militară "Mihail Kogălniceanu"., Unul dintre cele mai bine păzite locuri din ţară. Acum s-a aflat şi metoda.
Cele şapte persoane lucrau la o firmă din Constanţa care avea printre atribuţii administrarea generatoarelor din baza militară.
Indivizii alimentau utilajele cu motorină, la diferite intervale de timp. Hoţii veneau la Kogălniceanu cu cisternele pline pentru a alimenta generatoarele, însă nu toată cantitatea de combustibil ajungea în rezervoarele generatoarelor. O parte rămânea în cisternă şi pleca înapoi, fără ca nimeni să observe diferenţa de cantitate.
Furtul, descoperit după patru ani
Ulterior, motorina era depozitată la domiciliile celor implicaţi. Gruparea nu se limita doar la generatoarele bazei, ci acţiona identic şi la cele din zonele în care militarii români şi americani efectuau exerciţii tactice.
După patru ani, a ieşit la iveală alimentarea redusă a generatoarelor din cadrul bazei militare. În luna aprilie a acestui an, americanii anunţau DIICOT de lipsa unor cantităţi mari de combustibil. Au urmat verificări, strângerea dovezilor, monitorizări şi interceptări pe parcursul ultimelor luni.
Pe 24 noiembrie, după mai multe percheziţii, membrii grupării au fost reţinuţi. Prejudiciul adus guvernului american este de 2 milioane de dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰