Produse contrafăcute, descoperite în două containere în Portul Constanţa. Marfa în valoare de 8 milioane de lei venea din China
Bunuri contrafăcute, în valoare de peste opt milioane de lei, au fost descoperite în două containere sosite din China în Portul Constanţa, fiind vorba de articole electronice, maşinuţe şi produse de igienă corporală.
Garda de Coastă a transmis, vineri, că o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa - Sud Agigea a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din China.
''În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 33.565 articole electronice, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute'', se arată în comunicat. De asemenea, echipele de control au verificat un alt container sosit din China.
Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au găsit 160 de maşinuţe şi 6.720 de produse de igienă corporală, mărfuri contrafăcute. Bunurile, cu o valoare de aproximativ 8.000.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰