Video Protest în Piața Victoriei cu mii de persoane. Cine sunt pensionarii nemulţumiţi de recalcularea pensiilor
Câteva mii de pensionari şi angajaţi protestează, vineri, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de modul în care au fost recalculate pensiile. Ei reclamă „inechităţile” din sistem şi susţin că sunt situaţii în care pensiile au scăzut la jumătate. Protestatarii spun că noua Lege a pensiilor îi afectează pe cei care au lucrat în grupe de muncă sau în condiţii speciale. Ei cer o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu.
Mii de oameni s-au adunat, vineri, de la ora 13.00, pentru trei ore, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de îngheţarea pensiilor după recalculare, în cazul unora dintre ei, dar şi de modul în care modificările aduse Legii pensiilor, aplicabile de la începutul lunii septembrie, îi afectează pe viitorii pensionari, în special pe cei care muncesc în condiţii speciale, News.ro.
Mii de oameni protestează la Guvern, nemulțumiți de recalcularea pensiilor
Anunţul privind organizarea protestului a fost făcut de Federaţia Sindicatelor din Silvicultură, însă la manifestare sunt prezenţi, alături de silvicultori, şi militari, mineri, poliţişti, siderurgişti, energeticieni şi alte categorii socio - profesionale.
"Protestul reprezintă, în fapt, o continuare a mitingului desfăşurat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 26 septembrie 2024, la care au participat, de asemenea, organizaţiile sindicale din cadrul Confederaţiei Meridian", au transmis, miercuri, organizatorii.
Aceştia cer modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 - privind sistemul public de pensii, care a abrogat din Statutul personalului silvic (OUG 59/2000) încadrarea în condiţii speciale (fosta grupă I) a locurilor de muncă pentru personalul silvic. Potivit sursei citate, încadrarea în condiţii speciale făcea posibilă reducerea vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu 1 an la fiecare 5 ani lucraţi în astfel de condiţii, conform Legii 234/2019.
"Silvicultorii din România îşi exprimă profunda nemulţumire şi revolta cu privire la această nedreptate, creată unei întregi categorii profesionale, prin noua Lege a pensiilor", au mai transmis silvicultorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰