Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest în Piaţa Victoriei după decizia privind revocarea şefei DNA. Peste 1000 de oameni s-au strâns în faţa Guvernului. Câțiva protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii

Comunitatea „Corupţia ucide” a anunţat miercuri după-amiază organizarea unui protest în Piaţa Victoriei, după decizia Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-Preşedinte legat de revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovezi.

de Redactia Observator

la 30.05.2018 , 21:41

Comunitatea „Corupţia ucide” a anunţat miercuri după-amiază organizarea unui protest în Piaţa Victoriei, după decizia Curţii Constituţionale privind conflictul Guvern-Preşedinte legat de revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovezi.

Actualizare ora 21:30: Peste 1000 de oameni s-au adunat în Piața Victoriei.

Câţiva protestatari au rupt cordonul de ordine şi s-au îmbrâncit cu jandarmii. Oamenii continuă să scandeze împotriva Guvernului şi să fluiere.

Articolul continuă după reclamă

„Ieşim în stradă! Să nu vii singur. Share, live, sunat prieteni! CCR a admis sesizarea lui Tudorel Toader legată de şefa DNA. Kovesi poate fi revocată. Curtea Constituţională a României a constatat, miercuri, că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi”, se arată pe pagina evenimentului.

În faţa Guvernului au sosit câteva persoane, precum şi jandarmi care i-au legitimat pe cei veniţi să protesteze.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nici o abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.

"Am admis cu majoritate de voturi şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, ce va face în cazul în care Curtea Constituţională (CCR) decide că există un conflict Guvern-Preşedinte în privinţa revocării şefei DNA, el răspunzând că va aştepta motivaţia, o va citi şi va acţiona în consecinţă.

”Indiferent ce va decide Curtea, voi aştepta decizia, voi aştepta motivaţia, voi citi şi voi acţiona în consecinţă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Protest în Piaţa Victoriei după decizia privind revocarea şefei DNA. Peste 1000 de oameni s-au strâns în faţa Guvernului. Câțiva protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii