Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest în Piaţa Victoriei. Sute de persoane s-au adunat în faţa Guvernului

Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Victoriei, nemulţumite de adoptarea modificărilor la Codul Penal. Oamenii scandează lozinci împotriva coaliiei de guvernare. Şi în mai multe oraşe din ţară se protestează, oamenii având fluiere, steaguri şi vuvuzele. 

de Redactia Observator

la 04.07.2018 , 21:27

Câteva sute de persoane protestează în Piaţa Victoriei, nemulţumite de adoptarea modificărilor la Codul Penal.

Oamenii scandează lozinci împotriva coaliiei de guvernare. Şi în mai multe oraşe din ţară se protestează, oamenii având fluiere, steaguri şi vuvuzele. 

Câteva sute de persoane s-au strâns, miercuri, în Piaţa Victoriei şi protestează faţă de adoptarea Codului Penal.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii au steaguri, fluiere şi vuvuzele şi cer şi altora să iasă în stradă, la ora 20.00, cu maşini, motociclete şi alte vehicule.

”Ieşiţi din casă că intraţi în sclavie”, spun protestatarii. Aceştia scandează ”PSD, ciuma roşie”, ”Demisia”, ”Nu cedăm” şi ”Corupţiua ucide”.

Mai mulţi jandarmi sunt în piaţă şi le-au cerut protestatarilor să se manifeste paşnic şi să nu blocheze străzile din zonă.

Cu toate acestea, protestatarii au ieşit pe carosabil, fiind necesară închiderea traficului. 

Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că s-a impus restricţie de trafic dinspre Şoseaua Kiseleff, pe bretea către Titulescu, şi de la semaforul central către Titulescu. De asemenea, este restricţionată circulaţia  pe soseaua Kiseleff, de la str. Arh. Ion Mincu şi pe bulevardul Aviatorilor către Pta Victoriei.

Protestatarii continuă scandările, cer demisia Guvernului şi negociază cu jandarmii prezenţi la eveniment care au format un cordon în zonă. 

Pe durata protestului s-a scandat inclusiv ”Fără violenţă”. 

Şi în alte oraşe din ţară sunt anunţate proteste.

La Sibiu, comunitatea ”Vă vedem” a organizat o prezentare a modificărilor la Codul Penal, astfel încât toată lumea să înţeleagă care sunt efectele intrării în vigoare a acestor modificări.

La Braşov, protestatarii au blocat pentru un sfert de oră o trecere de pietoni din centrul oraşului.

Modificările la Codul penal au fost adoptate miercuri de Camera Deputaţilor, cu 167 de voturi "pentru", în condiţiile în care erau necesare 165. Legea va fi spusă controlului de constituţionalitate şi apoi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. 

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Protest în Piaţa Victoriei. Sute de persoane s-au adunat în faţa Guvernului