Video "Rambo 2", la Ploieşti. Un urs de 250 kg, de negăsit de mai bine de 24 de ore. Oamenii au primit avertizări RO-Alert, dar au ignorat mesajul
Sunt mai bine de 24 de ore de când autorităţile din Ploieşti caută ursul care şi-a făcut apariţia vineri-noapte, în oraş. Un medic veterinar, împreuna cu vânători, politişti locali, jandarmi şi primarul oraşului au mers în perimetrul în care se afla sălbăticiunea pentru a o prinde, însă fără succes. Ursul nu a fost capturat nici până la această oră. Animalul sălbatic s-a plimbat ieri noapte printre blocuri şi case şi a trecut chiar prin curţi. Însă, nu i-a speriat pe localnici care după ce au văzut mesajul RO-Alert au ieşit pe străzi ca să îl vadă.
Autorităţile s-au strâns din nou aseară în zona în care se află ursul. Acesta, potrivit specialistilor, a rămas pe câmpul dintre Rafinăria Vega şi Depoul de Tramvaie din oraş. "Pare că a intrat într-o zonă de hăţiş, o mini pădurice undeva în spatele judeţeanului, unde era pepiniera", a declarat Andrei Volosevici, primar Ploieşti. Vânătorii erau pregătiți ca, în cazul în care sălbăticiunea va deveni agresivă, să-l tranchilizeze.
Nu este prima dată când în Ploişti se instalează panica din cauza urşilor
"Nu părea agresiv pentru că la un moment dat aţi văzut că apare că îl aleagă câinii. Nu se întoarce, nu atacă, dar Ferească Dumnezeu", a declarat Andrei Volosevici, primar Ploieşti. Ursul a fost văzut prima oară, ieri noapte, lângă Gara de Nord din Ploieşti. De acolo a ajuns pe o stradă din apropiere. Exemplarul, unul uriaş, are în jur de 250 de kilograme, a fost filmat alergând pe mijlocul drumului, printre blocuri. Ploieştenii au fost avertizaţi prin mesaj Ro-Alert să nu iasă din case.
"Pare că are crotal. Ceea ce înseamnă că a fost la un moment dat prins şi relocat", a declarat Andrei Volosevici, primarul oraşului Ploieşti. Poliţiştii şi jandarmii au pornit în urmărirea lui imediat alertare. Animalul şi-a continuat drumul spre periferia Ploieştiului, într-o zonă de case. În imagini se vede cum ursul este hărţuit de câini, dar nu pare stingherit. Îşi continuă drumul printre garduri. Urmărirea s-a terminat în zona terenurilor virane din nordul oraşului, fără ca animalul să fie capturat.
"Am reuşit să ne lămurim că este undeva în zona fostei pepiniere din spatele Judeţeanului. Deci este între Judeţean şi Vega", a declarat Andrei Volosevici, primarul oraşului Ploieşti. Adică în aceeaşi zonă în care s-au refugiat şi alţi urşi care au coborât în oraş, în ultimul an. Încă de vineri-noapte, poliţiştii locali şi jandarmii au împânzit zona în care a fost semnalată prezenţa ursului. Este, de altfel, şi perimetrul în care, la ultimele apariţii ale sălbăticiunii au fost organizate căutări şi chiar a fost montată o cuşcă specială cu momeală pentru a atrage animalul. Dar doar unii se tem de urs, alţii îl iau în râs.
Nu este prima dată când în Ploieşti se instalează panica din cauza urşilor. Vara trecută autorităţile au vânat aproape o lună un animal pe care l-au poreclit Rambo, tocmai pentru talentul de a scăpa de urmăritori. Şi atunci s-au folosit camere cu termoviziune şi drone pentru a-l depista. Iar după săptămâni de chin a fost capturat şi relocat în judeţul Buzău. Primăria ia în calcul să monteze camere de supraveghere la marginea oraşului, pentru a repera animalele sălbatice din timp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰