Observator » Evenimente » Doi morţi, în urma unui accident produs în Bistriţa-Năsăud. Maşina lor, spulberată de tren (UPDATE)

Doi morţi, în urma unui accident produs în Bistriţa-Năsăud. Maşina lor, spulberată de tren (UPDATE)

Doi răniţi grav, în urma accidentului din Bistriţa-Năsăud Maşina lovită de tren, în Bistriţa-Năsăud, a fost târâtă pe calea ferată - bistriteanul.ro
Cristi Ioniţă | Timp citire: 2 minute
Publicat la 28.07.2019, 14:35 | Modificat la 28.07.2019, 14:35

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică la prânz, în localitatea Nepos, din judeţul Bistriţa-Năsăud, o maşină în care se aflau două persoane fiind lovită în plin de un tren.

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică la prânz, în localitatea Nepos, din judeţul Bistriţa-Năsăud, o maşină în care se aflau două persoane fiind lovită în plin de un tren.

UPDATE, 14.34: Cele două victime ale accidentului au fost declarate decedate. Este vorba despre şoferul autoturismului şi o femeie care se afla cu el în maşină.

Din primele informaţii se pare că şoferul maşinii nu a fost atent la trecerea cu calea ferată, iar mecanicul de tren nu a mai putut evita contactul.

Articolul continuă după reclamă

Doi răniţi grav în urma accidentului produs în Bistriţa-Năsăud

Autorităţile locale au intervenit cu mai multe ambulanţe şi echipaje de descarcerare.

Din păcate, cele două persoane aflate în maşină au fost extrase cu greu dintre fiarele contorsionate şi au fost găsite în stop cardiorespirator, cu şanse minime de supravieţuire.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean a urcat şi în trenul implicat în accident pentru a se asigura că niciunul dintre cei aproximativ 100 de călători nu are nevoie de intervenţie medicală.

Pe acelaşi subiect

În accident a fost implicat trenul 1833, Timişoara - Iaşi, care ar fi trebuit să circule fără oprire între Ilva Mică şi Năsăud.

Circulaţia feroviară este blocată în zonă.