Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Raportul de la Praid, pe masa DNA. Directorul şi-a mărit salariul cu câteva luni înainte de dezastru

Ministrul Economiei cere demiterea conducerii Salrom pentru catastrofa de la Praid. Administratorul salinei a ignorat riscurile, iar directorul şi-a mărit salariul cu câteva luni înainte să fie inundate galeriile, sunt concluziile raportului făcut de corpul de control al premierului. Documentul a ajuns acum la procurorii DNA. 

de Bianca Iacob

la 03.07.2025 , 20:42

"Nu se poate ca în statul român în permanenţă să spunem că e de vină natura, că-s de vină castorii fiecare şi a declinat responsabilitatea până când au ajuns în curtea castorilor care nu pot să spună că e o prostie. O spun eu", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei. Conducerea companiei Salrom, care administrează salina Praid, a ignorat pericolul care era descris de studii încă din anul 2006, anunţă ministrul economiei. De atunci, Salrom, Apele Române şi Agenţia pentru Resurse Minerale şi-au pasat răspunderea, până când mina a fost inundată cu milioane de metri cubi de apă. Acum este în pericol de prăbuşire - lucrările pentru devierea pârâului care a intrat în salină trebuiau terminate acum două zile.

Ministrul Economiei a început procedura de revocarea a Consiliului de Administraţie de la Salrom 

"Problemele apărute în weekend sunt legate de livrarea la termen a țevilor corugate și respectiv de sudura acestora pe poziții. Nu se pot face aceste lucrări cu alte persoane pentru că s-ar pierde garanția", a declarat Nicolae Sebastian Șoltuz, director de investiți Salrom. Ministrul Economiei a început procedura de revocarea a Consiliului de Administraţie de la Salrom. Membrii acestuia i-au mărit salariul directorului cu 6.000 de lei, iar acesta este plătit acum cu 38.000 de lei pe lună. "Este vorba despre un prejudiciu ceea ce am constatat în aceste zile a fost transmis către DNA. Întreg raportul care menţionează ce ar fi trebuit să facă fiecare responsabil şi ce nu a făcut", a declarat Radu Miruţă, ministrul Economiei.

Articolul continuă după reclamă

"Eu voi lua în considerare demisia. Dacă se va considera că suntem vinovaţi eu, colegii mei din Consiliul de Admnistraţie ne vom da demisia. Normal este să aşteptăm decizia unei instanţe", a declarat Dan Constantin Dobrea, director. De finalizarea lucrărilor de deviere a pârâului Corund depinde şi reluarea alimentării cu apă potabilă în localităţile în care trăiesc 40.000 de oameni. Între timp, guvernul încearcă să salveze zona Praid. Cea mai sigură soluţie este începerea unor lucrări în spatele muntelui de sare, pentru săparea unei noi mine de extracţie, plus o salină pentru turism. Această variantă este de 8 ori mai ieftină decât încercarea de a scoate apa care a inundat galeriile. Un studiu arată că operaţiunea ar costa 45 de milioane de euro şi, mai grav, nu elimină riscul prăbuşirii totale. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Raportul de la Praid, pe masa DNA. Directorul şi-a mărit salariul cu câteva luni înainte de dezastru