Fenomen îngrijorător la Baia Mare! Apa râului Săsar a devenit 'sângerie' (Foto)
Apele râului Săsar, care traversează municipiul Baia-Mare, au devenit luni după-amiază... sângerii. Potrivit localnicilor, totul se datorează poluării.
Apele râului Săsar, care traversează municipiul Baia-Mare, au devenit luni după-amiază... sângerii. Potrivit localnicilor, totul se datorează poluării.
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş, Stelian Ivaşcu, a declarat la Radio Cluj că apele râului Săsar, care traversează municipiul Baia Mare, au fost poluate luni după-amiază cu mâl provenit cel mai probabil din prăbuşirea tavanului unei mine închise.
Deşi localnicii susţin că apele râului au fost poluate, specialiștii spun că fenomenul este cu totul altceva. Este vorba desprfe mâlul de la baza unei galerii a fostei mine Baia Sprie, care a fost închisă în anul 2007 şi se afla în subordinea Companiei Remin Baia Mare, notează libertatea.ro.
Acesta a ajuns în apa râului Săsar ca urmare a precipitațiilor din ultimele zile. În urma probelor de laborator prelevate s-a stabilit că nu a fost vorba de poluare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰