Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la DNA pentru declaraţii în dosarul TAROM
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va merge la DNA la sfârșitul acestei săptămâni, pentru a-și spune punctul de vedere în legătură cu acuzațiile lansate de Mădălina Mezei. Ministrul ar fi fost citat, potrivit unor surse din anchetă, pentru a da explicaţii în privinţa acuzaţiilor făcute de fosta directoare Tarom.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va merge la DNA la sfârșitul acestei săptămâni, pentru a-și spune punctul de vedere în legătură cu acuzațiile lansate de Mădălina Mezei.
Ministrul ar fi fost citat, potrivit unor surse din anchetă, pentru a da explicaţii în privinţa acuzaţiilor făcute de fosta directoare Tarom.
Răzvan Cuc a negat acuzațiile fostei directoare TAROM
Mădălina Mezei, fostul director TAROM, a fost audiată luni, după ce a anunțat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să reţină aeronavele TAROM la sol în ziua moţiunii, acesta fiind motivul real al demiterii sale din fruntea companiei şi a adăugat că îi va face plângere penală.
Răzvan Cuc a negat acuzațiile, ministrul Transporturilor precizând că a cerut lista palamentarilor care zburau cu avioanele TAROM, pentru a se convinge că totul este în regulă.
Ministrul i-a reproșat Mădălinei Mezei incompetența, incapacitatea și legăturile cu unele grupuri de interese, precum și faptul că și-ar fi avantajat membrii familiei care lucrează în companie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰