Antena Meniu Search
x

Curs valutar

REACŢIA MAE în cazul inginerului român răpit în Nigeria

Familia cetăţeanului român rănit în Nigeria a fost notificată cu privire la acest incident, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizând că reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent atât cu familia bărbatului, cât şi cu autorităţile federale nigeriene competente şi cu angajatorul.

de Redactia Observator

la 11.10.2016 , 15:35

Familia cetăţeanului român rănit în Nigeria a fost notificată cu privire la acest incident, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizând că reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent atât cu familia bărbatului, cât şi cu autorităţile federale nigeriene competente şi cu angajatorul.

"Ambasada României la Abuja urmăreşte cu atenţie cazul cetăţeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016. Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident. Reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum şi cu familia cetăţeanului român", anunţă reprezentanţii MAE.

Potrivit acestora, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe a fost activată Celula de Criză, fiind iniţiate procedurile specifice în astfel de cazuri.

Articolul continuă după reclamă

Un inginer român a fost răpit de persoane înarmate în sudul Nigeriei, scria Dailypost.ng, precizând că bărbatul şi echipa sa au fost răpiţi din localitatea Owa Oyibo, în regiunea Agbor.

Potrivit primelor informaţii, atacatorii au deschis focul asupra personalului de securitate care îl escorta pe român şi pe restul echipei sale.

Confirmând incidentul, Poliţia din regiune a anunţat că incidentul a avut loc luni noapte şi că se fac căutări în satul din zonă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » REACŢIA MAE în cazul inginerului român răpit în Nigeria