Observator » Evenimente » Restricţii de circulaţie sâmbătă în Bucureşti, pentru un marş organizat de Ziua Europei

Restricţii de circulaţie sâmbătă în Bucureşti, pentru un marş organizat de Ziua Europei

Restricţii de circulaţie sâmbătă în Bucureşti, pentru un marş organizat de Ziua Europei Restricţii de circulaţie sâmbătă în Bucureşti, pentru un marş organizat de Ziua Europei
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 05.05.2018, 07:42 | Modificat la 05.05.2018, 07:44

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, în centrul Capitalei, pentru desfăşurarea unui marş cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită în fiecare an pe 9 mai.

Traficul rutier va fi restricţionat sâmbătă, în centrul Capitalei, pentru desfăşurarea unui marş cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită în fiecare an pe 9 mai.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, între orele 9.00 şi 10.00, participanţii se vor aduna în alveola din prelungirea Parcului Kiseleff, dintre prelungirea Bd. Aviatorilor şi Şos. Kiseleff, urmând să plece în marşul de Ziua Europei pe traseul Piaţa Victoriei (alveola din prelungirea Parcului Kiseleff) – Calea Victoriei – Str. Dem I. Dobrescu.

Astfel, traficul rutier se va restricţiona între orele 10.00 şi 11.30, pe Calea Victoriei, pe traseul de deplasare al marşului şi pe străzile care acced în acesta, şi între orele 09.00 şi 14.00 pe Str. Dem I. Dobrescu şi pe Str. Academiei, între Str. Ion Câmpineanu şi Str. Dem I. Dobrescu.

Articolul continuă după reclamă

Sursă: News.ro