Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rețeaua care clonează instituții publice și televiziuni a fost reactivată. Mesaje false prezentate ca "exclusivităţi" și ilustrate cu ajutorul AI

Reţeaua de site-uri false care clonează pagini oficiale ale instituţiilor statului, televiziunilor şi agenţiilor de presă a fost reactivată, avertizează Ministerul de Interne. Acţiunile de dezinformare sunt acum mai agresive şi evidente, fiind promovate prin reclame maliţioase şi pagini de Facebook, cu scopul de a influenţa opinia publică în context electoral. MAI cere cetăţenilor să consulte doar surse oficiale și să nu distribuie materiale neverificate.

de Redactia Observator

la 16.05.2025 , 22:29

Rețeaua care clonează instituții publice și televiziuni a fost reactivată. Conținutul fals, promovat prin reclame și AI Rețeaua care clonează instituții publice și televiziuni a fost reactivată. Mesaje false prezentate ca "exclusivităţi" și ilustrate cu ajutorul AI - ANCOM

Ministerul de Interne anunţă, vineri, că reţeaua de site-uri clonate, care imită imaginea paginilor oficiale ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, a fost reactivată şi de data aceasta acţiunile de dezinformare sunt realizate într-o manieră nedisimulată, informează Mediafax. 

"În continuarea avertizărilor anterioare privind campania de influenţare a procesului electoral prin intermediul reţelei de pagini de tip Doppleganger care impersonează paginile oficiale de internet ale unor instituţii publice, televiziuni şi agenţii de presă, prin preluarea întocmai a elementelor de identitate vizuală, precizăm că aceasta a fost reluată, de data aceasta acţiunile de dezinformare fiind realizate într-o manieră nedisimulată, ieşind practic de sub pragul de detecţie sub care s-au situat anterior", a transmis, vineri, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Informaţii false şi imagini generate cu ajutorul AI

Articolul continuă după reclamă

Potrivit documentului citat, mesajele sunt construite astfel încât să genereze reacţii emoţionale rapide, fiind prezentate sub forma unor dezvăluiri explozive şi însoţite de imagini sugestive, unele generate cu ajutorul inteligenţei artificiale.

"Totodată, reţeaua semnalată manifestă o capacitate de adaptare crescută, inclusiv prin sincronizarea mesajelor cu evenimentele interne şi externe majore, precum şi prin utilizarea de tehnici de microtargetare politică în campaniile sponsorizate. Reamintim că direcţionarea utilizatorilor către paginile false se realizează prin intermediul reclamelor maliţioase de pe o serie de site-uri de tip clickbait, ale căror link-uri sunt postate în secţiunea de comentarii de către administratorii celor peste 2.000 de pagini de Facebook", a transmis sursa citată.

Până la finalizarea investigaţiilor şi indisponibilizarea acestei reţele digitale, Ministerului Afacerilor Interne reiterează solicitarea adresată cetăţenilor să consulte exclusiv surse oficiale, să raporteze conţinutul suspect şi să nu redistribuie materiale a căror veridicitate nu a fost confirmată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi de gând să vă daţi demisia în perioada următoare?
Observator » Evenimente » Rețeaua care clonează instituții publice și televiziuni a fost reactivată. Mesaje false prezentate ca "exclusivităţi" și ilustrate cu ajutorul AI