Risc de avalanşă în Făgăraş! Toate traseele montane din Argeş sunt închise la peste 1.500 de metri
Servicul Public Judeţean Salvamont Argeş anunță că riscul de producere a unor avalanşe în Munții Făgăraș este de gradul 3 la altitudini mai mari de 1.800 de metri şi de gradul 1 la altitudini inferioare, astfel că toate traseele montane din judeţ care se află la peste 1.500 de metri sunt şi vor rămâne închise.

În zona Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgarăşan stratul de zăpadă măsoară deja 92 de centimetri, însă peste ea s-a depus un strat proaspăt care măsoară până la 10 centimetri. Salvamontiștii spun că în următoarele două zile se vor mai depune aproximativ 15 – 20 de centimetri, ceea ce va duce la creşterea riscului de avalanşă cu cel putin un grad. ,
Salvamontiştii din Argeş îi sfătuiesc pe turişti să nu urce pe traseele închise, să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont şi să îşi programeze excursiile astfel încât să se întoarcă în unităţile de cazare înainte de ora 18.30, când deja este întuneric, scrie news.ro.
”În afara echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă”, mai spun reprezentanţii Salvamont Argeş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰