Video Român împușcat pe muntele Athos de un călugăr, tot român. Părintele l-ar fi confundat cu o pisică. Reacția MAE
Întâmplare şocantă pe Sfântul Munte Athos, din Grecia. Un bărbat din Botoșani a ajuns în stare gravă la spitalul din Halkidiki, după ce ar fi fost împușcat, din greşeală, de un călugăr. Românul de 51 de ani muncește la o chilie din Sfântul Munte, iar unul dintre preoţii de acolo l-ar fi confundat cu... o pisică.
Sunt acuzații grave, pe care victima și familia acesteia le aduc la adresa călugărului. Potrivit declarațiilor acestora, fața bisercească ar fi încercat să mușamalizeze întreaga întâmplare. I-a propus munictorului român să declare că totul a fost un accident, iar, în schimbul tăcerii, călugărul, și el tot român, i-a promit că va avea grijă de el și familia lui.
Călugărul l-ar fi confundat pe român cu o pisică
Totul s-ar fi întâmplat în data de 26 iulie și, deși nu există multe detalii despre cum s-a petrecut întregul incident, potrivit declarațiilor victimei, călugărul a susținut că l-a cofundat pe acesta cu o pisică și l-a împușcat. Mai apoi, în loc să aibă grijă de el, așa cum îi promisese, l-ar fi abandonat într-un spital din Halkidiki în stare gravă.
Familia bărbatului spune că este acum, acesta riscă să îi fie amputat un picior. Rămâne de văzut în ce fe va evolua ancheta și dacă autăritățile din Grecia va lua măsuri împotriva călugărului.
- Un fotbalist din Costa Rica a murit, după ce a fost atacat de un crocodil. Animalul a fost împușcat, iar...
- Funcţionar turc, împuşcat în faţa consulatului suedez din Izmir. Un suspect a fost arestat
- Patru oameni morţi, după ce un ofiţer a deschis focul de armă într-un tren din India. Atacatorul încerca să...
Reacția MAE în cazul românului împușcat pe Muntele Athos
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General la Salonic, precizează, la solicitările presei, că a fost notificat telefonic, pe 2 august 2023, cu privire la spitalizarea unui cetățean român în localitatea Polygiros, ca urmare a unui incident soldat cu rănirea prin împușcare a acestuia, și a întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și situația persoanei în cauză.
"Potrivit informațiilor obținute de Consulatul General al României la Salonic, românul a fost supus unor intervenții medicale specifice într-o unitate medicală din zonă, iar o anchetă cu privire la circumstanțele producerii incidentului este în desfășurare. Totodată, MAE precizează că reprezentantul Consulatului General al României la Salonic a pus la dispoziția familiei victimei datele de contact ale unui un avocat vorbitor de limba română și a solicitat poliției rapoartele detaliate privind împrejurările incidentului. Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autoritățile locale, cu unitatea medicală și cu familia persoanei în cauză și acordă asistență consulară în vederea repatrierii. Muncitorul român ar fi fost împușcat pe Muntele Athos de către un preot care trăgea după o pisică", a mai transmis MAE în comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰