Video "Feel Alive", noul concept de promovare a ţării la Târgul de Turism de la Londra. Suma plătită pentru a avea un stand
România are peisaje dumnezeieşti, festivaluri splendid organizate şi oraşe vibrante, doar că prea puţini ştiu cât de frumoasă şi ofertantă ne este ţara. La Târgul de Turism din Londra, unul dintre cele mai mari din lume, a avut loc încă o încercare de a atrage turişti străini.
Sub conceptul "Feel Alive", vizitatorii de la târg au descoperit meşterii şi costumele populare din Grădina Carpaţilor. Interesul englezilor este trezit şi de faptul că România are deja un ambasador important în Marea Britanie.
"Faptul că Regele Charles al treilea ne iubeşte şi ne promovează atât, vorbeşte de la sine despre tot ce are România de oferit. Britanicii încep să devină tot mai interesaţi. Avem familii care vin la ambasadă şi spun că vor să stabilească în România după ce vor ieşi la pensie", a declarat ambasadoarea României în Marea Britanie, Laura Popescu.
România a plătit aproape 170.000 de euro pentru prezența la târgul de turism din Londra, de 20 de ori mai mult decât a dat pe eşecul de la New York, când standul de prezentare a însemnat o perdea neagră, pe care erau prinse nişte hârtii A4. Rezultatele investiţiei ar putea fi însă nepreţuite.
Anul trecut, România a fost vizitată de mai puţin de un milion de străini
- Cum se promovează România la Târgul de turism de la Londra: vrem să atragem 3 milioane de turişti străini în 2023
- Turiștii ar putea plăti de 6 ori mai mult pentru a vizita Delta Dunării. Proprietarii de pensiuni se tem că-și...
- Primul turist spaţial din istorie "ţinteşte" spre Lună. Antreprenorul american şi soţia lui şi-au rezervat...
"Imaginea României în străinătate este mai proastă decât realitatea şi cred că ceea ce este important este să ridicăm imaginea la nivelul realităţii, iar asta se face prin PR. Să aducem cât mai mulţi influenceri, jurnalişti străini în România", a spus specialistul în turism Dragoş Anastasiu.
"Schema presupune ca agenţiile să primească, pentru fiecare turist care stă cel puţin patru nopţi în România, cel puţin 40 de euro pe turist", a declarat secretarul de stat Tudoriţa Lungu.
În 2021, România a fost vizitată de mai puţin de un milion de turişti străini. Pentru 2023, ţinta autorităţilor este să ajungem la numărul de turişti pe care l-am avut în 2019, adică aproape trei milioane. Reprezentanții Ministerului Turismului vor invita străinii să exploreze Grădina Carpatică şi la târgurile de profil care vor avea loc până la final de an în Varşovia şi Barcelona.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰