România găzduieşte Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
Elevii români ţintesc tot mai sus. Şi asta se vede şi zilele acestea în Suceava, acolo unde, pentru prima dată, România găzduieşte Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică.
Elevii români ţintesc tot mai sus. Şi asta se vede şi zilele acestea în Suceava, acolo unde, pentru prima dată, România găzduieşte Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
308 de participanţi de pe cinci continente s-au strâns sub cerul Sucevei. Şi dacă ziua a trecut cum a trecut, o explozie de lumini a ţâşnit în cetate imediat cum s-a lăsat întunericul. Ţările participante şi-au văzut atunci numele proiectate pe un ecran imens, spre mândria tuturor. Elevi şi profesori, din 37 de ţări!
Puştii par nerăbdători şi cei mai mulţi şi-au mai pierdut din emoţii. Au bifat şi celelalte ediţii ale Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică. Fascinante rămân însă mereu noile prietenii sau revederile cu ceilalţi participanţi, dar mai ales dezbaterile. la înălţime. Despre cer şi despre ce e dincolo de el.
Altfel spus, ce date culeg din cer, asta vor şi analiza. Iar echipa care se va descurca cel mai bine cu problemele primite, va ieşi, desigur, câştigătoare. Ţara noastră a făcut asta anul trecut, la ediţia ţinută în Grecia, iar anul acesta a intrat în concurs cu două echipe. Olimpiada a început ieri şi durează până pe 11 august
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰