Rovinieta şi taxa de pod de la Feteşti-Cernavodă, probleme la plată în următoarele zile. Anunţul făcut de CNAIR
CNAIR anunţă o posibilă funcţionare îngreunată a serviciului de emitere rovinietă şi tarif trecere pod Feteşti-Cernavodă, joi şi vineri.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că joi şi vineri este posibil ca serviciul de emitere a rovinietei şi pentru tariful de trecere a podului Feteşti-Cernavodă să funcţioneze cu dificultate din cauza unor lucrări la sistemul informatic.
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că, joi, în intervalul orar 14:00 - 20:00, şi vineri, intre orele 01:00 - 06:00, este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor să fie îngreunată/întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic.
Compania precizează că achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe la podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24 a zilei următoare.
De asemenea, CNAIR precizează că utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc infrastructura rutieră pentru care se aplică tariful de utilizare, pot achita rovinieta până cel mai târziu la ora 24 a zilei respective.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰