Compania aeriană Ryanair anulează 150 de zboruri din şi spre Germania
Compania aeriană Ryanair va anula, pe 12 septembrie 2018, 150 de zboruri din şi spre Germania, din cauza grevei piloţilor şi însoţitorilor de bord.
Compania aeriană Ryanair va anula, pe 12 septembrie 2018, 150 de zboruri din şi spre Germania, din cauza grevei piloţilor şi însoţitorilor de bord.
Majoritatea celor 400 de piloţi şi 1.000 de însoţitori de bord care lucrează pentru Ryanair în Germania s-ar putea alătura grevei, a precizat Markus Wahl, purtător de cuvânt al sindicatului piloţilor germani Vereinigung Cockpit.
Reprezentanţii Ryanair susţin că acţiunea industrială este nejustificată, citând îmbunătăţirea condiţiilor de salarizare şi de lucru care au fost deja oferite.
"Deoarece am oferit deja contracte locale şi oferte de salarizare mai bune, nu există nicio justificare pentru noi întreruperi", a precizat compania.
Greva începe miercuri dimineaţă, 12 septembrie 2018, ora României 03:00, şi este programată să se încheie peste exact 24 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰