Antena Meniu Search
x

Video S-a aflat cauza exploziei de la Crevedia. Un nor de gaze, de aproape 40 m, se formase deasupra stației GPL

Raportul în cazul exploziei de la Crevedia este gata! Specialiştii INSEMEX au stabilit că explozia a fost provocată de un nor de gaze de aproape 40 de metri dimensiune, potrivit unor surse judiciare. Concluziile vor fi ataşate la dosarul criminaliştilor.

Bianca Iacob
de Bianca Iacob

la 03.02.2024, 19:25

Vezi și

Tot în raportul INSEMEX se mai arată şi că transvazarea gazului dintr-o cisternă în alta s-a făcut în condiţii neadecvate, ceea ce a dus la formarea acelui nor de gaze - practic mutarea gazului dintr-un recipient în altul şi asta reprezintă principala cauză a exploziei de la staţia GPL din Crevedia. 

Dacă în raport, potrivit surselor Observator, se arată negru pe alb care este principala cauză, nu se vorbeşte însă despre o sursă sigură a izbucnirii flăcărilor. Sunt trecute, potrivit surselor, mai multe posibilităţi, fie de natură termică, mecanică, electrică sau foc deschis. Practic putea fi orice sursă de foc - chiar şi o ţigară aprinsă în clădirea de birouri de lângp staţia GPL. 

În explozia din august, anul trecut, de la Crevedia şi-au pierdut viaţa şase persoane, iar alte 50 au fost rănite, mai multe case avariate pe o distanţă de un kilometru şi jumătate. Atunci au fost reţinuţi şi mai apoi arestaţi fiul fostului primar din Caracal, care deţinea staţia GPL de la Crevedia, şi celălalt patron. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 9 voturi
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » S-a aflat cauza exploziei de la Crevedia. Un nor de gaze, de aproape 40 m, se formase deasupra stației GPL