Antena Meniu Search
x

Curs valutar

„S-a deschis altarul si am văzut diavolul”. Un dascăl din Botoşani şi-a ucis iubita chiar de ziua ei. Florin intenţiona să o ceară de soţie

Caz de-a dreptul tulburător în judeţul Botoşani. Un dascăl de la biserica din Cordăreni şi-a ucis iubita chiar de ziua ei. Femeia din Dâmboviţa venise în vizită la bărbat, care se pare că intenţiona chiar să o ceară de soţie. Doar că femeia se pare că avea alte planuri de viitor şi voia să îl părăsească.

de Redactia Observator

la 20.10.2022 , 10:24

Aşa că furios, individul i-a tăiat gâtul femeii de 39 de ani. În faţa anchetatorilor, acesta ar fi declarat că „s-a deschis altarul si a văzut diavolul”. Dascălul a fost audiat şi ulterior internat la Psihiatrie, pentru ca medicii să stabilească dacă a avut sau nu discernământ.

Intenţiona să o ceară de soţie

Florin era cunoscut în localitatea ca fiind un om liniștit şi nimeni nu îşi explică cum a ajuns la crimă. Bărbatul de 47 de ani era divorţat de doi ani şi avea şase copii. Divorțul a fost unul amiabil, fiecare

Articolul continuă după reclamă

dintre soți luând în grijă câte trei dintre copii. „Era un om linistit, dar de o lună de zile are o cădere psihică, din cauza relației cu concubina aceasta. Nu a vrut să meargă la un psiholog și uite, acum, s-a

întâmplat nenorocirea”, a declarat primarul comunei Cordăreni, Cristian Dumitraș, pentru botosaninews.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » „S-a deschis altarul si am văzut diavolul”. Un dascăl din Botoşani şi-a ucis iubita chiar de ziua ei. Florin intenţiona să o ceară de soţie