Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sacii de plastic îi bag pe foc". Beţe în roate pentru reciclare, la sat: munţi de PET-uri în spatele magazinelor

Reciclarea sună bine, în teorie. Practica, în schimb, ne dă bătăi de cap. Mai ales la sat, unde cei care au magazine alimentare ajung să fie îngropaţi sub saci de PET-uri, pe motiv că nu au aparate de colectare. Proprietarii sunt nevoiţi fie să ducă PET-urile în oraşe, fie să aştepte cu lunile firma care se ocupă cu preluarea plasticelor.

de Redactia Observator

la 21.04.2024 , 14:58

"Aici sunt, de exemplu, 140 de sticle. Aici sunt 200 de sticle", arată o vânzătoare. Doamna din imagini deţine un mic magazin alimentar în localitatea Râciu din judeţul Mureş. De două luni, stă cu sacii plini de PET-uri în curte, pentru că nu are spaţiu pentru depozitarea lor.

Reciclarea la sat, cu multe provocări

"Le ridică, banii se bagă în cont după foarte mult timp. Lumea aduce foarte multe, nu stau să văd dacă sunt luate de la mine sau nu. Eu sunt obligată să le dau banii. Nu îmi dau banii pe toate că ba sunt îndoite, ba nu au capac. Deci de aici, să zic că sunt cam 1.000 de lei, dacă îmi dau 800 de lei eu sunt mulţumită", explică ea.

Vezi și

De multe ori, antreprenorii ies în pierdere. Ei sunt obligaţi să returneze clienţilor 50 de bani pe bucată, dacă aceştia se întorc cu orice tip de PET la magazin. În schimb, ei nu îşi recuperează banii de la stat dacă PET-urile sunt deformate sau degradate.

Pe acelaşi subiect
  • Client: Două baxuri de apă, vă rog!
  • Vânzătoare: Da. Vă servim.
  • Client: Unul de plată şi unul de minerală.
  • Vânzătoare: Trebuie să vă iau SGR , 50 de bani pe fiecare sticlă, în total 3 lei pe fiecare bax.
  • Client: Şi pot să aduc PET-urile înapoi aici?
  • Vânzătoare: Da, da se poate să le aduceţi înapoi şi primiţi 50 de bani pe fiecare PET.

Unii comercianţi, sătui să aştepte ca firma din programul naţional de colectare să vină să le ridice sacii, merg cu ei la Târgu Mureş, pentru a le lăsa la aparatele de reciclare de la marile lanţuri de magazine. "Nu am decât să îmi umplu maşina şi să mă duc la Mureş. Nu mi se pare corect", spune proprietarul unui magazin.

Unii aleg să dea foc PET-urilor

În timpul acesta, sătenii scapă de ambalaje cum pot. "L-am ţinut o lună. l-am lăsat, dar nu ni l-au luat niciodată. Le-am pus în grădină, am pus dedesubt câteva paie şi le-am aprins", povesteşte o femeie.

  • Femeie: Ni se adună, că noi apă minerală bem.
  • Reporter: Până în Mureş cât aveţi?
  • Femeie: 30 de km. Dar nu mă duc eu cu sacii de plastic, îi bag pe foc.

"Până la introducerea programului adunam plastic 2-3 tone lunar, acum această cantitate a scăzut cu 20%. Nu sunt aparate pentru preluarea acestor PET-uri. La celelalte magazine, deţinute de consătenii noştri, este foarte greu să achiziţionezi un asemenea aparat, costă foarte mult", a declarat Ciprian Belean, primar comuna Râciu.

Sistemul Garanție - Returnare s-a lansat în noiembrie anul trecut şi peste 30 de mii de comercianţi au semnat contracte cu programul naţional de colectare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Sacii de plastic îi bag pe foc". Beţe în roate pentru reciclare, la sat: munţi de PET-uri în spatele magazinelor