Observator » Evenimente » Săptămâna gastronomică îi atrage pe pofticioşii din București. Ce poți servi sub 100 de lei

Video Săptămâna gastronomică îi atrage pe pofticioşii din București. Ce poți servi sub 100 de lei

Editor Ingrid Tîrziu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 14.09.2026, 21:15 | Modificat la 14.09.2026, 21:21

Capitala se transformă în kilometrul 0 al gastronomiei în această săptămână. Timp de şapte zile, bucureştenii pot testa preparate noi la preţuri speciale în peste 100 de restaurante. Sunt trei categorii de meniuri pentru toate buzunarele şi toate sunt la jumătate de preţul obişnuit.

Săptămâna restaurantelor îşi propune să-i aducă la aceeaşi masă pe gurmanzi, dar şi pe cei curioşi să descopere gusturi noi. Lista restaurantelor care participă la eveniment e lungă, sunt peste 100.

"Conceptul e împărţit în 3 meniuri, avem un meniu de 69 de lei, unul de 119 lei şi unul de 189 de lei şi gândirea din spate e ca oameni să iasă în Bucureşti cât mai mult, să descopere nişte locuri unde nu merg de obicei", explică David Julean, organizator.

Ce pot servi clienţii, sub 100 de lei

La 69 de lei clienţii pot încerca restaurante etnice.

Articolul continuă după reclamă

"Costă 69 de lei, sunt aproape 50% din cât costă meniul complet. Chicken karaage, sandviş japonez reinterpretat, care este foarte interesant, o porţie de cartofi şi o bere, acesta este un meniu. E o perioadă dificilă pentru HoReCa, dar noi ne străduim să oferim preţuri cât mai avantajoase", spune Tima Ryu, proprietarul unui restaurant asiatic.

"Mâncarea este foarte bună, la un preţ avantajos şi din abundenţă", spune o persoană.

"Am vrut să lăsăm oamenii să descopere despre ce e Bucureştiul gastronomic. La finalul săptămânii avem un eveniment cu un restaurant foarte cunoscut din Paris, unde am vândut 400 de bilete în 4 ore", spune Cătălin Cincu, organizator.

Pe acelaşi subiect

Degustare premium la jumătate de preţ

Cine vrea să se bucure de o degustare premium, o poate face la jumătate de preţ 

Gazpacho de roșii româneşti şi o salată, păstrăv somonat şi cartofi confiaţi, dar şi un desert cu ciocolată vegană şi îngheţată de busuioc, 189 de lei acest meniu de degustare, la un restaurant premium din Bucureşti.

"În mod normal cred că am fi ajuns undeva la 450 de lei cu trei feluri de mâncare. Cred că oamenii caută calitate la un preţ accesibil şi să petreacă un timp mai redus în restaurant", menţionează Flaviu Mureşan, chef bucătar.

Tot în această săptămână ne putem bucura de masterclass-uri de cafea și degustări de şampanie. Iar cine nu ajunge la cină, poate lua micul dejun în oraş cu 2 feluri de mâncare, un cocktail din cafea de specialitate şi suc de portocale. Tot 69 de lei.

"Ce vedem pe masă ar trebui să coste cam 120 de lei şi în funcţie de feedback ul pe care îl avem de la oaspeţi vom decide dacă le păstrăm sau nu în meniu", spune Mihail Şerban, proprietar local.

"Am pus la cale o shakshouka cu pâine cu maia, avem şi scones cu ierburi, cu prosciuto, cu cheddar", explică Miruna Mihălcescu, proprietar. 

Şi cofetăriile s-au pregătit pentru săptămâna gastronomică cu deserturi speciale.