Observator » Evenimente » Scandalagiul din VIVO Cluj, care a încercat să bată un paznic, ar fi furat dintr-un magazin cu câteva clipe înainte

Video Scandalagiul din VIVO Cluj, care a încercat să bată un paznic, ar fi furat dintr-un magazin cu câteva clipe înainte

Alex Prunean | Timp citire: 2 minute
Publicat la 22.10.2021, 22:15 | Modificat la 22.10.2021, 22:18

S-a ajuns la bătaie cu pumni şi picioare într-un mall din cauza restricţiilor de pandemie. Doi tineri care nu aveau certificat verde şi nici mască au sărit să-l bată pe agentul care i-a poftit afară. Paznicul a ripostat cu o corecţie cruntă.  

În stânga imaginii, jos, este paznicul. Bărbatul a căzut după lovitura primită, dar s-a ridicat imediat. Şeful agenţilor de pază, în cămaşă, intervine şi el. Agresorul se zvârcoleşte şi încearcă să fugă, dar paznicul îi dă câteva picioare. Un alt bărbat, prieten cu agresorul, trage de agent, să nu-l mai lovească.

Teodor Pop Pușcaș, proprietar firmă de pază: Au fost doi bucureşteni care se pare că au încercat să-şi trăiască veacul prin mall cu fel de fel de preocupări din astea ilegale, au refuzat să prezinte documentele de vaccinare şi să poarte mască.

Alex Prunean, reporter Observator: Cei doi tineri au intrat în zona de restaurate, trecând peste aceste benzi, evitând altfel controlul de la intrare. Au ieşit în evidenţă rapid, pentru că, deşi încă nu erau aşezaţi la masă, nu purtau mască de protecţie.

Articolul continuă după reclamă

Agenţii de pază de la mall susţin că, înainte, cei doi, tocmai ar fi furat dintr-un magazin

Teodor Pop Pușcaș, proprietar firmă de pază: A intervenit "foarte" corect. Agenţii au zilnic asemenea intervenţii în care oameni certaţi cu orice fel de reguli şi cu legea nu se supun.

Cu toata astea, după ce au văzut imaginile, poliţiştii au deschis o anchetă.

Andreea Vişan, IPJ Cluj: Poliţiştii efectuează verificări cu privire la modul de acţiune a agenţilor de pază.

Pe acelaşi subiect

Individul certat cu legea a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că a provocat scandalul şi încă 5.000 de lei pentru că a sfidat regulile în pandemie.