”Scap cu viaţă? O să mor?“ Polițistul care a intervenit la fetele electrocutate pe tren, în Gara din Roman, povestește cutremurat că nu se aștepta să găsească pe cineva în viață
Un polițist din Roman care a intervenit în cazul adolescentelor electrocutate după ce s-au urcat pe un tren de marfă, ca să-și facă selfie-uri, povestește cutremurat ce l-a întrebat una dintre fete când a ajuns lângă ea: ”O să scap?”.
Nu-mi ies din cap cuvintele spuse de adolescenta care a fost electrocutată când s-a urcat pe un vagon din Gara Roman, însoțită de două prietene, să-și facă selfie cu telefonul mobil. Încă mă dor. Ce-o fi fost în mințile lor habar n-am! Nici nu comentez”, a scris polițistul Cănărău Ioan, într-o postare pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
Polițistul mărturisește că nu se aștepta să le găsească în viață pe fete și doar o minune a făcut ca ele să nu fie carbonizate pe vagonul de marfă.
”Nu speram să găsesc pe cineva în viață! Dumnezeu le-a protejat pe toate trei, ajutat de un erou, angajat al triajului. O comandă electrică decuplează automat curentul de 27000 volți. Dacă lucrătorul din Triajul CFR nu era la post și nu striga la colegii lui să nu cupleze manual maneta comutatorului(manevră uzuală) vorbeam acum de trei victime carbonizate”, a mai scris el pe Facebook.
- Care este starea fetelor din Neamț electrocutate după ce s-au urcat pe un tren pentru o poză. Una dintre ele, în...
- O tânără de 32 de ani a murit după ce a alunecat şi a căzut de pe o stâncă, în timp ce-şi făcea un selfie,...
- Două adolescente au suferit arsuri după ce s-au urcat pe vagoanele unui tren de marfă din Gara Roman
”Amintirea vocii gâtuite a mamei căreia încercam să-i spun că fiica ei trăiește, e conștientă și va fi transportată la spital cu Salvarea, încă îmi provoacă fiori pe șira spinării! În gând înjuram, pe gură îmi ieșeau cuvinte de încurajare! Sufletul plângea, chipul nu arăta panică. Grea luptă am dus în interior! La cer s-a ridicat copila... din fericire cu elicopterul SMURD care a transportat-o la o unitate medicală specializată! Sper, vreau să se facă bine, vorbele mamei s-o certe în timp ce inima-i mulțumește lui Dumnezeu că i-a salvat copila. Dragi tineri, faceți SELFIE CU VIAȚA, pe vagoane "navighează" MOARTEA!”, este mesajul polițistului Cănărău Ioan.
O fată de 15 ani are arsuri pe 40% din suprafața corpului
Săptămâna trecută, trei adolescente din Neamţ s-au urcat pe un vagon pentru o poză. Două dintre ele s-au electrocutat şi au ajuns la spital. Una dintre fete, o adolescentă de 15 ani, este în stare extrem de gravă. Are arsuri pe 40% din suprafața corpului, arsuri de gardul III și IV pe față, mâini și torace. Medicii au transferat-o cu un elicopter SMURD la spitalul Sfânta Maria din Iași, însă sunt rezervați cu privire la șansele ei de supraviețuire.
O altă adolescentă de 14 ani are arsuri pe picioare, însă, din fericire, starea ei este una bună. Cea de-a treia fată, în vârstă de 13 ani, nu a avut de suferit în urma urcării pe trenul de marfă.
Cele trei fete s-au urcat pe un vagon din Gara din Roman pentru a-și face o poză, însă au fost electrocutate. Un angajat CFR a văzut incidentul și a sunat la 112.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰