Video Schema prin care 2 poliţişti au încercat să şantajeze un om de afaceri. Au cerut 100.000€ şi mașini de lux
La serviciu poliţişti, în timpul liber şantajişti. Doi ofiţeri din Argeș au încercat să escrocheze un om de afaceri, directorul unui mare lanţ de farmacii. I-au promis că îl scapă de un dosar penal şi ascund informaţii compromiţătoare despre el. Pentru asta, poliţiştii au cerut 100.000 de euro, mașini de lux și telefoane scumpe. Când şi-a dat seama că a fost minţit, omul de afaceri i-a denunţat pe cei doi.
Omul de afaceri care a căzut în plasa poliţiştilor e din Argeş şi este directorul unui mare lanţ de farmacii din ţară. În anul 2022 a fost abordat de unul dintre ofiţeri, care lucra la Biroul de Operaţiuni Speciale din Piteşti.
I-a spus că are informaţii şi poze compromiţătoare cu el. L-a ameninţat că face totul public, dacă nu primeşte bani. În schemă a mai intrat un alt poliţist care îl cerceta pe omul de afaceri într-un dosar penal. În primă fază i-au cerut 120.000 de euro, două maşini şi două telefoane.
Potrivit procurorilor anticorupție, timp de 5 luni polițiștii au primit, în mai multe tranșe, 100 de mii de euro și două telefoane. În schimb, i-au promis afaceristului că îi vor închide dosarul de înșelăciune în care era cercetat de anchetatorii din Pitești. Cei doi poliţişti au mers şi mai departe cu planul.
Ca să îi demonstreze afaceristului că s-au ținut de cuvânt, cei doi polițiști i-au dat acestuia un document din care să reiasă că anchetatorii au închis dosarul în care era cercetat. Când și-a dat seama că a fost mințit, a mers la procurorii DNA și a formulat o plângere. Agenţii au fost chemaţi imediat pentru explicaţii. Povestea lor n-a ţinut şi au fost arestaţi.
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș se delimitează ferm de orice comportament care contravine normelor legale, principiilor eticii și deontologiei profesionale.
"Unii colegi ajung în astfel de situaţii din cauza unor compromisuri, fie morale, fie personale. Însă nu putem să excludem fondul problemei, un sistem care nu oferă suficiente mecanisme de integritate, control şi sprijin personal", a declarat Gabriel Gârniţă, preşedinte SIIDEPOL. Procurorii DNA îi cercetează pe cei doi agenţi într-un dosar penal de trafic de influenţă şi şantaj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰