Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şef de la Taxe şi Impozite Sectorul 6, "săltat" de procurorii DNA pentru luare de mită

George Marius Adam, şef Serviciu managementul documentelor şi comunicare instituţională în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 6, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, favorizarea făptuitorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

de Redactia Observator

la 24.11.2023 , 17:26

Direcția Națională Anticorupție Şef de la Taxe şi Impozite Sectorul 6, "săltat" de procurorii DNA pentru luare de mită - Shutterstock

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 16 octombrie - 23 noiembrie 2023, George Marius Adam a pretins şi primit de la o persoană (martor în cauză), în mai multe rânduri, sumele de 2.800 de lei şi 4.500 de euro pentru a pune la dispoziţia acesteia mai multe documente emise de Direcţia Naţională Anticorupţie prin care se solicitau informaţii de la DGITL Sector 6 în trei dosare de urmărire penală ce aveau ca obiect fraude cu imobile.

George Marius Adam urma să-i furnizeze martorului şi documente ce vizau 37 de imobile cu situaţie juridică incertă ori contribuabili care şi-au stabilit domiciliul în străinătate, în scopul de a identifica succesiunile vacante şi a-i facilita acestuia din urmă obţinerea dreptului de proprietate asupra lor.

Ce acuzaţii îi mai aduc procurorii?

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, în perioada septembrie - noiembrie 2022, după ce a intrat în posesia unor documente emise de Direcţia Naţională Anticorupţie într-un alt dosar penal, George Marius Adam a adus la cunoştinţa martorului despre existenţa cercetărilor penale în curs, desfăşurate cu privire la angajaţii unui birou notarial şi la apropiaţii acestora şi a remis acestuia documentele respective.

George Marius Adam a fost prins joi de procurori în timp ce primea mită 4.500 euro, el fiind reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şef de la Taxe şi Impozite Sectorul 6, "săltat" de procurorii DNA pentru luare de mită