Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şeful armatei: Avem o supraveghere antiaeriană foarte bună. Resturile de drone ruseşti găsite sunt cele lovite de ucraineni

România are un sistem de supraveghere antiaeriană ''foarte bun'', iar rămăşiţele de drone de provenienţă rusească găsite în România sunt, cel mai probabil, rezultatul acţiunilor forţelor armate ucrainene, a declarat, joi, la Constanţa, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.

de Redactia Observator

la 25.07.2024 , 17:28

Şeful Armatei: Avem un sistem de supraveghere antiaeriană foarte bun. Resturile de drone ruseşti găsite sunt lovite de ucraineni Şeful Armatei: Avem un sistem de supraveghere antiaeriană foarte bun. Resturile de drone ruseşti găsite sunt lovite de ucraineni - Inquam Photos / George Călin

"Avem un sistem de supraveghere foarte bun, din punctul meu de vedere. Proximitatea zonei de conflict poate să genereze şi astfel de riscuri. Cel mai probabil, dar nu vreau să speculez, sunt rămăşiţe de drone care au fost combătute de către apărarea antiaeriană ucraineană", a spus şeful Apărării, citat de Agerpres. 

Potrivit procedurii, a detaliat el, resturile de drone găsite sunt analizate. "Dacă se găsesc fragmente, trebuie să ştim provenienţa acestora - din punct de vedere chimic, din punct de vedere spectral, astfel încât să ne asigurăm că nu există niciun pericol nici pentru populaţie, nici pentru mediu, nici pentru nimeni", a explicat Vlad.

În ceea ce priveşte distrugerea unor drone ruse care intră pe teritoriul României, şeful SMAp a spus: "Avem serviciul de poliţie aeriană şi asta este misiunea serviciului poliţie aeriană".

Articolul continuă după reclamă

Resturi de dronă de provenienţă rusească au fost găsite în apropierea localităţii Plauru, după atacurile din noaptea de marţi spre miercuri asupra infrastructurii civile şi portuare din Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a transmis, joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Investigaţiile realizate de specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI au început miercuri. "Până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură", a afirmat MApN.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Şeful armatei: Avem o supraveghere antiaeriană foarte bună. Resturile de drone ruseşti găsite sunt cele lovite de ucraineni