Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor luni, după cazul fetei ucise de urs: "Câte persoane trebuie să mai moară?"

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea forului legislativ în sesiune extraordinară, pentru ziua de luni, 15 iulie, de la ora 15,00, şedinţa plenului fiind urmată de vot final, în format hibrid.

de Redactia Observator

la 11.07.2024 , 15:21

Sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor luni, după cazul fetei ucise de urs: "Câte persoane trebuie să mai moară?"
Sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor luni, după cazul fetei ucise de urs: "Câte persoane trebuie să mai moară?"

Pe ordinea de zi se află proiectul de lege pentru completarea art. 1 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative - proiect adoptat de Senat la data de 6 noiembrie 2023 (PLX 719/2023).

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021. Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs, prin aprobarea recoltării pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.

Pe ordinea de zi se mai află vacantarea unui loc de deputat, ca urmare a demisiei deputatului USR Dan Barna, după ce acesta a devenit europarlamentar, respectiv un proiect de hotărâre privind validarea unui mandat de deputat, ambele sub rezerva depunerii raportului.

Articolul continuă după reclamă

Sesiune extraordinară pentru gestionarea populaţiei de urşi

Pe acelaşi subiect

Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că parlamentarii PSD vor solicita o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative prin care sunt vizate noi măsuri de gestionare a populaţiei de urşi.

Potrivit prim-ministrului, modificările legislative avute în vedere sunt curs de elaborare.

Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a declarat marţi seară, pentru Agerpres, referindu-se la cazul turistei care a decedat după ce a fost atacată de urs, că este vorba de o tragedie cumplită, care ar fi putut fi evitată dacă ar fi fost adoptat proiectul de lege propus de UDMR care prevede reintroducerea vânătorii.

"Suntem în faţa unei tragedii cumplite, o tragedie cumplită care putea fi evitată, iar tragedii similare au mai avut loc în trecut. Şi, pur şi simplu, ne întrebăm câte persoane trebuie să mai moară, câte persoane trebuie să mai fie mutilate, câte persoane trebuie să ajungă la spital în urma atacurilor urşilor şi cât timp trebuie să mai treacă ca viaţa oamenilor să devină mai importantă pentru tot Parlamentul României decât viaţa unui exemplar de urs brun. UDMR are un proiect de lege care a trecut de Senat anul trecut, în noiembrie, un proiect de lege care reintroduce vânătoarea şi care de opt luni de zile zace în sertarele Camerei Deputaţilor", a afirmat Tanczos Barna.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic

Potrivit acestuia, proiectul de lege ar putea fi votat dacă ar exista o decizie în Camera Deputaţilor şi în coaliţie.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic, după ce un urs a ucis, marţi, o tânără aflată pe traseul turistic Jepii Mici din Bucegi, animalul fiind apoi împuşcat, în contextul în care era agresiv şi nu părăsea zona unde se afla corpul victimei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Vi se pare corect raportul calitate-preţ pe litoralul românesc?
Observator » Evenimente » Sesiune extraordinară în Camera Deputaţilor luni, după cazul fetei ucise de urs: "Câte persoane trebuie să mai moară?"