Sezonul de schi la Poiana Brașov se deschide miercuri. Cât costă abonamentele şi pe ce pârtii se poate schia
Miercuri se deschide sezonul de schi la Poiana Brașov, pentru început fiind disponibile pârtiile din partea superioară a masivului Postăvarul, a anunțat marți Primăria Brașov.
"De mâine, în partea superioară a masivului Postăvarul se va putea schia, mai ales că, din câte am înțeles de la meteorologi, nu va mai bate nici vântul și va circula și transportul pe cablu. Am produs foarte multă zăpadă artificială în ultima perioadă, pentru că ne-au ajutat și temperaturile. Facem ceea ce este posibil în așa fel încât să producem zăpadă cât mai multă atunci când avem condițiile meteorologice necesare, ca să rezolvăm și partea de jos, în așa fel încât să închidem acest circuit de trasee de schi", a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.
Pe ce pârtii se poate schia
Potrivit unui comunicat al Primăriei Brașov se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia.
Pe pârtiile din partea superioară stratul de zăpadă bătută este între 30 și 50 de cm. Miercuri vor funcționa telegondola, telescaunul Ruia și teleschiul Stadion. Ultima urcare este la ora 16.00.
- A murit unul dintre şoferii implicaţi în accidentul de pe Drumul Morţii E85, la Secuieni, Neamţ. Două TIR-uri...
- Crăciunul la ușă, festinul la comandă. Alternativa pentru românii care nu au chef sau timp să gătească de...
- Satul din inima Deltei Dunării, unde Ceauşescu visa să facă o fabrică de sticlă. A ieşit doar o "fabrică" de...
- Cine a cerut demolarea clubului Stuf din Vama Veche. Patronii localului iau în calcul redeschiderea barului în...
- Noul Cod silvic, adoptat de Parlament. Drumurile silvice vor fi supravegheate video
Liniile de transport în comun spre Poiana Braşov, redeschise
De asemenea, de miercuri se redeschid și liniile de transport în comun 60 - care face legătura între Park&Ride-ul din Poiana de jos și stația inferioară a telegondolei - și 100, cea care face legătura între gară și Poiana Brașov. Primăria Brașov anunță continuarea proiectului "Miercurea brașovenilor", în care localnicii vor beneficia de reduceri în fiecare zi de miercuri.
În postarea de pe pagina Poiana Brasov Travel puteţi vedea care sunt preţurile pentru acest sezon de ski, în funcţie de abonamente şi puncte, atât pentru adulţi cât şi pentru copii.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰