Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sf. Nicolae, tradiţii şi obiceiuri. Ce este strict interzis să facem astăzi

Pe 6 decembrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sf. Nicolae, considerat şi "făcătorul de minuni". El este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății.

de Redactia Observator

la 03.12.2021 , 17:23

Sf. Nicolae, tradiţii şi obiceiuri. Ce este strict interzis să facem astăzi - Shutterstock

Tradiția ne spune că Sfântul Nicolae  este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui. Totodată, știm despre Sfântul Nicolae că e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.

Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Nicolae

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Articolul continuă după reclamă

Din bătrâni aflăm faptul că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații. Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și prognosticuri meteorologice.

Pe acelaşi subiect

Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează. Se spune în tradiția românească că iarna începe la Sfântul Niculai, când, acesta, trebuie să-și scuture braba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă totuși se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârsta frageda, îngrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători sa fie loviți cu nuielușa in semn de avertisment. Tot tradiția spune ca nuielușa cu care este lovit neascultătorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea Domnului (Crăciun), înseamnă ca sfanțul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Ce este strict interzis să facem astăzi

În tradițiile românești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie; păzește soarele, care încearcă sa se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura; este iscoada a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război, motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele, orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.

Pentru că sărbătoarea este cu cruce roşie în calendar, este interzis să facem curăţenie, să spălăm rufe, să fim zgârciţi, să ne certăm sau să te contrazici cu cineva. Se spune că persoanele care au chef de scandal în această zi sfântă, vor avea un Crăciun nefericit în familie.

Totodată, nu trebuie să uităm de cei săraci sau să fim nepăsători. Totodată este bine să nu uităm să ne spălăm pe față cu zăpadă, dacă a nins afară, pentru că asta aduce prosperitate şi sănătate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Sf. Nicolae, tradiţii şi obiceiuri. Ce este strict interzis să facem astăzi