Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şi-a băgat prietenul de pahar în spital, după ce l-a lovit cu un topor în cap. Bărbatul din Hunedoara, în arest preventiv

Un bărbat din Hunedoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce l-a lovit pe un altul cu toporul în cap, în urma rănilor suferite viaţa victimei fiind pusă în primejdie.

de Redactia Observator

la 12.06.2023 , 18:08

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat pentru tentativă de omor şi lovire sau alte violenţe. 

''Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, la data de 09.06.2023, în jurul orei 23.40, pe fondul unei stări conflictuale preexistente (urmare a neînţelegerilor legate de convieţuirea într-un imobil din municipiul Hunedoara şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce se aflau în curtea imobilului respectiv, inculpatul S.C. a aplicat persoanei vătămate H.S.R., cu intensitate, o lovitură cu partea ascuţită a unui topor, în zona creştetului capului (parietal-dreapta), pricinuindu-i o plagă tăiată ce necesită 15-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-a pus viaţa în primejdie, iar ulterior, după ce persoana vătămată H.S.R. a plecat pentru a-şi asigura scăparea, a lovit cu pumnul în zona capului pe persoana vătămată H.F.S.(soţia persoanei vătămate HS.R.)'', se arată în comunicat. 

Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Hunedoara care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Şi-a băgat prietenul de pahar în spital, după ce l-a lovit cu un topor în cap. Bărbatul din Hunedoara, în arest preventiv