Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şi-a dat întâlnire cu două fete pe internet, între care o minoră, dar a ajuns sechestrat şi bătut. Braşoveanul a rămas şi fără 6.800 de euro

Un bărbat de 46 de ani, din Zărnești, județul Brașov, a fost sechestrat și tâlhărit de două tinere de 17, respectiv 23 de ani, cu care își dăduse întâlnire folosind o platformă de dating. Ajutate de un tânăr, cele două fete i-au luat victimei 6.800 de euro din cont, folosind telefonul mobil.

de Redactia Observator

la 23.06.2023 , 11:38

Braşoveanul a rămas şi cu 6.800 de euro luaţi Braşoveanul a rămas şi cu 6.800 de euro luaţi - Poliţia Română

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au făcut șase percheziții, joi, în orașul Zărnești, județul Brașov, într-o cauză în care sunt făcute cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, influențarea declarațiilor și acces ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări a reieșit că, în luna aceasta, două tinere, de 17 și 23 de ani, și-au dat întâlnire cu un bărbat de 46 de ani, într-un imobil din orașul Zărnești, prin intermediul unei aplicații de dating. Împreună cu un tânăr de 17 ani, cele două fete l-au așteptat pe bărbat la locația stabilită, l-au imobilizat și l-au bătut.

De asemenea, cele două fete și băiatul de 17 ani i-au furat victimei mai multe sume de bani, au accesat fără drept telefonul mobil al acestuia și au efectuat mai multe tranzacții financiare neautorizate, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 6.800 de euro.

Articolul continuă după reclamă

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri, înscrisuri și terminale mobile, iar persoanele bănuite de săvârșirea faptelor au fost duse la sediul poliției. În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii față de toate cele 3 persoane.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Şi-a dat întâlnire cu două fete pe internet, între care o minoră, dar a ajuns sechestrat şi bătut. Braşoveanul a rămas şi fără 6.800 de euro